Simona Halep, jucătoarea anului 2018 în circuitul WTA

Simona Halep, liderul mondial la tenis feminin, a fost aleasă jucătoarea anului 2018, a anunţat vineri WTA.
Românca a avut în 2018 cel mai bun sezon al carierei. Ea a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, după tentativele de la Paris (2014) şi Australian Open (2018). Tot în acest an, Simona Halep a câștigat turneele de la Shenzhen şi Montreal, jucând finalele la Australian Open, Roma şi Cincinnati. Doar Petra Kvitova are mai multe titluri în 2018 (cinci), dar nicio câştigătoare de Grand Slam din acest an nu a jucat mai mult de o finală majoră, cu excepţia ei, la Melbourne.
Halep şi-a încheiat sezonul prematur, cu abandon la Beijing şi retrageri de la Moscova şi Singapore, unde s-a calificat pentru a cincea oară consecutiv la Turneul Campioanelor.

Halep încheie 2018 cu un bilanţ de 46 de victorii şi 11 înfrângeri şi ca lider mondial. Ea a primit un premiu special, ea fiind singura jucătoare care s-a calificat la toate cele cinci ediţii de la Singapore ale Turneului Campioanelor. Liderul WTA nu ia startul în competiţia din acest an din Singapore, la care s-a calificat de pe primul loc al clasamentului Race, din cauza accidentării la spate pe care a suferit-o la Wuhan, în luna septembrie.

Pentru titlul de jucătoarea anului mai erau nominalizate Angelique Kerber (Germania), Petra Kvitova (Cehia), Naomi Osaka (Japonia) şi Caroline Wozniacki (Danemarca).

Echipa de dublu a anului a fost aleasă Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, jucătoarea cu cel mai bun progres este Kiki Bertens, iar revelaţia anului, categorie la care era nominalizată şi Mihaela Buzărnescu, a fost aleasă Arina Sabalenka.
La categoria revenirea anului, câştigătoare este Serena Williams.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Octombrie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod