Iniţiativa aparţine Societății Culturale Filarmonia şi a fost susţinută de Eco-Rom Ambalaje.
Proiectul Scena Verde, desfăşurat sub sloganul ,,Reciclăm PEnTru Cultură”, a constituit un demers de conştientizare a populaţiei asupra importanţei reciclării şi a reutilizării deşeurilor de ambalaje de tip PET într-un mod creativ.
Acesta a constat în trei etape care au avut loc în perioada septembrie 2014-mai 2015: concursul naţional de arhitectură, campania ecologică de colectare a recipientelor de tip PET şi construcţia efectivă a scenei.
Scena Verde a fost lansată în cadrul unui concert dedicat oferit de Orchestra Simfonică Philharmonia Napocensis sub bagheta dirijorilor Petre Sbârcea și Dalma Kovacs, alături de soprana Ștefania Barz, mezzosoprana Iulia Merca și basul Kopeczi Sandor. Concertul inaugural a fost completat de momente de muzică, film şi balet pe o coregrafie semnată de Silvia şi Mircea Baritchi–Gradea.
În perioada următoare, organizatorii şi-au propus completarea scenei cu un pavilion arhitectural realizat din paleţi de lemn reciclabil.
Timp de 6 luni, scena va găzdui activităţile cultural-artistice din cadrul proiectului Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015: concerte, piese de teatru, balet, operă.
În plus, în perioada 14 iulie-30 august clujenii beneficiază de cursuri de dans gratuite, iar începând cu 18 iulie aceştia se pot bucura de seri romantice pe lac prin spectacole de tango şi vals. La sfârşitul celor 6 luni întreaga cantitate de PET va fi trimisă către reciclare.Clujenii sunt familiarizaţi cu sistemul de colectare separată încă din anul 2011, atunci când a fost încheiat parteneriatul dintre Eco-Rom Ambalaje, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Compania de Salubritate Brantner Veres SA şi SC Rosal Grup SA Sucursala Cluj Napoca.
Mai multe detalii despre proiectul Scena Verde şi evenimentele din perioada următoare pot fi găsite pe site-ul www.scenaverde.eu şi pe pagina de Facebook Scena Verde, iar informaţii despre colectarea separată a deşeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând platforma www.ColecteazaSelectiv.ro.