Scenă revoltătoare: I-a dat amendă pentru parcare unui copil dintr-o mașină de jucărie

Un gardian public a dat dovadă de exces de zel, amendând un copil aflat într-o mașinuță de jucărie. Întrebat cum va plăti acesta amenda, paznicul a ridicat din umeri.

Niciodată nu ești prea tânăr pentru a primi o amendă - așa pare să fi gândit, atât cât a putut gândi, un gardian public care i-a dat amendă pentru unei fetițe nevinovate pentru că mașinuța de jucărie în care se afla era oprită pe "partea greșită" a străzii conform codului rutier.

Scena comică pentru unii și recvoltătoare pentru mulți alții s-a petrecut pe 6 octombrie, în localitatea Boscombe, din Dorset, Anglia, iar înregistrarea video a fost postată de curând pe YouTube, relatează cotidianul britanic Daily Mail.



Micuța se afla într-o mașinuță teleghidată, pe care o controla tatăl său, când inspectorul s-a apropiat, a scris un tichet de amendă și l-a pus pe micul parbriz al mașinii de jucărie, spunând un timid "sorry".

Tatăl contrariat de promptitudinea gardianului, a filmat momentul și l-a întrebat pe acesta: "Cum o să plătească?". Gardianul a ridicat din umeri și a recunoscut: "Nu știu." Funcționarul i-a explicat părintelui că mașinuța nu ar trebui să se afle acolo fără aprobare, în timp ce fetița privea cu candoare la bucata de hârtie pe care "nenea" în uniformă a pus-o pe mașina ei.
"Nu contează, o să vorbesc cu șeful tău", i-a promis, relaxat, tatăl copilului.

În timp ce părintele a fost mai mult amuzat de această întâmplare, mulți dintre cei care au comentat incidentul s-au declarat revoltați de excesul de zel al gardianului.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Octombrie 2018