Salvaţi Copiii – Inovaţie online prin noua pagină de donaţie

Salvaţi Copiii se menţine inovator în domeniul umanitar nu numai prin programele sale, ci şi prin mecanismele de atragere a noi susţinători.
Noua pagină de donaţie a site-ului include opţiuni de donaţie folosite pentru prima dată în România: http://www.salvaticopiii.ro/?id2=doneaza.

Site-ul www.salvaticopiii.ro ţine pasul cu tendinţa internaţională a domeniul donaţiilor online şi îşi schimbă pagina de donaţie, ca parte a strategiei de menţinere a poziţiei de organizaţie lider în lupta pentru drepturile copiilor. De acum, pe lângă clasica donaţie singulară, donaţia lunară este posibilă pe site-ul organizaţiei, cu câteva clickuri.
Donatorul îşi va completa datele, iar procesatorul de plăţi va retrage automat în fiecare lună, suma prestabilită de donator. Perioada şi cauza pentru care va dona este tot opţiunea donatorului, iar impactul unei astfel de donaţii mici dar lunare va face diferenţa în viaţa unui copil.
 
Cauzele pentru care se poate dona sunt: Sănătate – Programul de reducere a mortalităţii infantile, Educaţie -  Susţinerea activităţilor centrelor educaţionale şi Protecţie împotriva violenţei, iar pe site veţi găsi informaţii despre destinaţia sumei pentru fiecare donaţie, singulară sau lunară.
 
Primul donator lunar a fost îndrăgitul Andi Moisescu, Preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii, el alăturându-se cauzei de reducere a mortalităţii infantile prin programul Fiecare Copil Contează.
Prin facilitatea pusă la dispoziţie, el va dona lunar către cauza aleasă.
 
De asemenea, de acum este disponibilă şi opţiunea “Donaţie cadou”, donaţie prin care un susţinător poate trimite o felicitare electronică sau tipărită către o persoană dragă. Momentan sunt disponibile 2 tipuri de felicitare – una generală şi una de tip “La mulţi ani!”: http://www.salvaticopiii.ro/?id2=doneaza
 
Site-ul www.salvaticopiii.ro a avut în 2012 o medie lunară de 620 de vizitatori pe pagina de donație, din care 4% s-au transformat în donatori.
Numărul și valoarea donațiilor online au crescut susținut de la un an la altul. Astfel, în 2012 s-au înregistrat aproape de două ori mai multe donații decât în 2011. De asemenea, în primele 6 luni ale lui 2013 au fost făcute de 3 ori mai multe donații online decât în aceeași perioadă a anului 2012. Valoarea medie a donațiilor a crescut cu aproape 50% în 2012 comparativ cu 2011, rămânând constantă în 2013.  Cu ajutorul noilor mecanisme de donaţie, se preconizează o creştere de încă 5 procente în următoarea perioadă, creştere susţinută şi de promovarea online.
 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod