Salvați Copiii - 25 de ani de activitate în România!

Anul 2015 marchează aniversarea de 25 de ani de activitate a Organizației Salvați Copiii, cea mai longevivă organizaţie neguvernamentală, non-profit, din România. Acești 25 de ani au fost marcați de proiecte și parteneriate de succes, dezvoltate în beneficiul copiilor, în special al celor aflați în situații dificile.
În ultimele două decenii și jumătate, Organizația s-a implicat activ în domenii precum sănătate, educație, reducerea violenței și apărarea drepturilor copilului - și a derulat, alături de partenerii săi, numeroase campanii și programe care au atins viețile a peste 1.150.000 de copii din întreaga țară.

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate, de Ziua Internaţională a Copilului, reprezentanții Salvați Copiii au fost invitați de către Preşedintele României, Domnul Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. La evenimentul ce a fost marcat de un discurs din partea Excelenței Sale, au participat și 300 de copii, care au avut ocazia să primească autografe, să viziteze Palatul, precum și să asiste la un moment festiv, în Sala Unirii.

„Îi felicit pe cei de la Salvați Copiii care fac lucruri extraordinare, printre care faptul că v-au adus aici.
Felicitări pentru Salvați Copiii! Ați venit să sărbătorim împreună și nu o să țin un discurs foarte lung. La mulți ani tuturor!”
- Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis

„Suntem mândri de tot ceea ce am reușit să facem în ultimii 25 de ani pentru copiii din România și ne bucurăm că avem parte de sprijinul autorităților, până la cel mai înalt nivel. Evenimentul de astăzi a fost o ocazie unică pentru copii de a-l întâlni pe domnul Președinte Klaus Iohannis, dar și de a-i adresa acestuia câteva cuvinte despre problemele și soluțiile identificate de ei pentru sistemul educațional.” – Președinte Executiv Salvați Copiii România, doamna Gabriela Alexandrescu

Salvați Copiii România organizează, în perioada 29 mai – 2 iunie, Forumul Național al Copiilor, eveniment ajuns la cea de-a 15-a ediție și menit să creeze un spațiu de dialog între autorități și copii.
Recomandările acestora pe probleme precum lipsa accesului la educaţie ori asistenţă medicală, au fost, de-a lungul timpului, integrate în documente strategice și în legislația privind promovarea și protecția drepturilor copilului.
 
Doi reprezentanți ai Forumului Național al Copiilor - Ediția 2015, au urcat astăzi pe scenă, alături de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și i-au transmis acestuia câteva dintre concluziile întâlnirilor din ultimele zile. Ei au vorbit despre respectarea dreptului la educație pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu dizabilități, precum și despre asigurarea unei educații publice de calitate.
La final, Excelența Sa a primit din partea acestora un tablou cu cele mai importante mesaje despre educație ale participanților la Forum.

În an aniversar, Salvați Copiii România dorește să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în ultimii 25 de ani și care au făcut posibile toate proiectele de succes inițiate de către Organizație.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod