Regina Elisabeta a II-a a schimbat regulile în privința nașterilor regale: Primul copil, născut prin cezariană, iar la venirea pe lume a ultimului a asistat și Prințul Philip

După 70 de ani de domnie și 96 de viață, Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022.
Decesul celui mai longeviv monarh britanic a lăsat un gol imens. Regina Elisabeta a-II-a a avut, de asemenea, un interes serios și informat în afacerile guvernamentale, în afară de îndatoririle tradiționale și ceremoniale. Și, nu în ultimul rând, tot ea a schimbat și regulile în privința nașterilor regale.

Charles, născut prin cezariană, într-o vreme în care aceste operații erau rare


Regina  Elisabeta a-II-a a schimbat status quo-ul la acea vreme și, la fel ca mama ei, a născut primul ei copil, pe Prințul Charles, acasă prin cezariană, după un travaliu de 30 de ore. Pe durata travaliului, Prințul consort Philip, duce de Edinburgh, a avut timp chiar să joace squash în timp ce aștepta vești despre nașterea fiului său cel mare. La final, când totul s-a terminat cu bine, ducele de Edinburgh i-a înmânat soției sale un buchet de trandafiri roșii și garoafe, iar clopotele Abației Westminster au sunat pentru a anunța vestea fericită.
 
 
 
Charles a  venit pe lume într-o sală de muzică din Palatul Buckingham, care fusese transformată ad-hoc într-un mic spital.
Regina Elisabeta a-II-a a fost asistată de obstetricienii Sir William Gilliatt și Sir John Peel, precum și de moașa Helen Rowe, despre care se credea că era prezentă la toate nașterile regale. 
 
Daily Mail a dezvăluit că atunci „când secretarul privat al Regelui, Tommy Lascelles, a adus vestea bună, Philip a mers sus în camera care fusese transformată într-o sală de operație, apoi și-a ținut în brațe primul născut".
 
Se știa că moașa Helen Rowe era prezentă, deoarece scrisorile scrise de Regina Elisabeta a-II-a i-au fost descoperite după moartea ei. 
Există o ironie în asta, deoarece, în 1970, Sir John Peel, obstetricianul reginei, a fost autorul principal al raportului „Moașa domiciliară și nevoile de pat de maternitate”, care recomanda ca 100% din nașteri să aibă loc într-un spital. Operațiile de cezariană erau mai puțin frecvente publicului larg, la acea vreme. În anii 1948, când a  venit pe lume Charles, doar în jur de 3% din nașteri erau prin cezariană, potrivit www.mirror.co.uk

Prințul Phillip a asistat la nașterea lui Edward și a ținut-o de mână pe Elisabeta

 
La nașterea celui de-al patrulea copil al său, Edward, Regina Elisabeta a-II-a a marcat o premieră pentru nașterile regale: Prințul consort Phillip a asistat la eveniment și a ținut-o de mână.
 
Regina Elisabeta a-II-a, pe atunci în vârstă de 37 de ani, îi ceruse soțului ei, Prințul Philip, să fie acolo.
Regina era pasionată de revistele pentru femei și citise multe articole ce subliniau importanța implicării taților în naștere și devenise fascinată de idee. Astfel, Philip a devenit primul tată regal, din lumea modernă, ce a asistat la nașterea copilului său.

De altfel, și biograful regal Ingrid Seward, în cartea ei „My Husband and I: The Inside Story Of 70 Years Of Royal Marriage” precizează că ideea ca Prințul Philip să asiste la nașterea lui Edward i-a venit Reginei după ce a citit despre asta în revistele pentru femei.
 
Ingrid Seward a mai împărtășit, legat de acest eveniment, că, pe durata travaliului, „ducele de Edinburgh o ținea de mână pe soția sa”.

Prințesa Anne, născută la Clarence House


Prințesa Anne Elizabeth Alice Louise s-a născut pe 15 august 1950, la ora 11.50, la Clarence House, datorită renovării palatului în urma războiului.
 
Prințul Andrew a sosit pe lume pe 19 februarie 1960 la ora 15.30, la Palatul Buckingham.
 
 

Regina celor 15 state


Încoronată pe 6 februarie 1952, Elisabeta a II-a a avut patru copii și a fost regina celor 15 state care fac parte din Commonwealth (Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis).


Pasionată de câini și cai


Regina Elisabeta a II-a a fost cunoscută pentru simplitatea în viața regală.
De asemenea, era o călăreață pasionată; păstra cai de curse, participa frecvent la curse și vizita periodic hergheliile din Kentucky din Statele Unite. Proprietățile ei financiare și imobiliare au făcut-o una dintre cele mai bogate femei din lume.
 
În urma  decesului Reginei Elisabeta a-II-a, noul suveran al Marii Britanii devine fiul ei cel mare, Charles, ce va domni  sub numele de Charles al-III-lea.
 
Doliul Regal va dura șapte zile după înmormântarea Reginei.
 
 

Îți recomandăm și:  

 
 

Cea mai mare suferință a Reginei Elisabeta este că trei din cei patru copii ai săi au divorțat, potrivit unei noi biografii

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fotografie la 90 de ani, alături de strănepoţi

Prințul Philip, o viață dedicată Reginei: 35 imagini din trecutul său

Adevărul despre relația dintre Prințesa Margaret și sora ei, Regina Elisabeta a II-a: Dezvăluirile unui biograf

 
 
 
9 Septembrie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod