Regal pop-jazz-funk cu Candy Dulfer, în premieră la București

Celebra saxofonistă Candy Dulfer vine în premieră în România, unde va susține un concert pe data de 17 octombrie, la Sala Palatului din București. Artista promite un regal de muzică jazz-funk într-un concert organizat de Jazz Syndicate Live Sessions.
Despre artista olandeză se poate afirma fără riscul de a greși că s-a născut pentru muzică.  Încă de mică s-a îndrăgostit de ritmurile saxofonului, tatăl său fiind un virtuoz al acestui instrument. Candy Dulfer cântă de la șase ani, iar prima trupă (Funky Sfuff) și-a format-o pe când avea doar 14.

În prezent, discografia sa numără nu mai puțin de 11 albume de studio, două live și o compilație. Artista vine acum la București pentru a-și promova cel mai recent album, intitulat „Together”.
 
Este cunoscută publicului autohton mai ales grație smah hit-ului Lili Was Here, interpretat în duet instrumental cu celebrul David Stewart (ex-Eurythmics).
Cariera sa a cunoscut însă mai multe puncte de referință. Candy Dulfer a fost apreciată încă de la debutul său discografic, albumul său intitulat „Saxuality” fiind nominalizat pentru un premiu Grammy. În 1987, a cântat în deschiderea concertului Madonna de pe stadionul „De Kuip” (Feyenoord) din Rotterdam, iar prestația sa a entuziasmat audiența. De-a lungul timpului, a înregistrat piese de succes alături de mai mulți artiști de rang mondial, precum Prince, David Stewart, Van Morrison și Maceo Parker și a urcat pe scenă alături de Alan Parsons, Tower of Power și Pink Floyd.
 
În prezent, Candy Dulfer este în turneu prin Europa și America de Nord, unde are programate atât concerte proprii, cât și apariții în cadrul unor mari festivaluri de jazz și blues.
În toamnă, revine pe Bătrânul Continent și ajunge și la București, unde vă invităm să o ascultați și să o admirați.
 
Biletele s-au pus în vânzare în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas, CinemaPro), online pe site-ul Eventim.ro, dar și la casieria Sălii Palatului.
 

https://www.facebook.com/candydulferofficial/

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod