Conform stirileprotv.ro, actorul era internat de vineri la Terapie Intensivă, iar astăzi la ora 13:00 s-a stins din viaţă.
"Maestrul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a fost internat în Spitalul de Urgenţă Elias vineri, la ora 13.00, în secţia de Terapie Intensivă, în stare de degradare biologică progresivă, în contextul vârstei. Pe perioada internarii, a beneficiat de monitorizare strictă a funcţiilor vitale şi a confortului fizic şi psihic adecvate. A decedat miercuri, la ora 13.00, în urma unui stop cardio-respirator ireversibil”, a spus dr. Dana Safta, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Elias.
Cariera sa a fost una dintre cele mai longevive din toate timpurile, maestrul intrand chiar şi în Cartea Recordurilor. S-a născut pe 14 decembrie 1918, a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, director al Teatrului Naţional din Buucreşti, profesor, actor de teatru şi film.
A continuat să joace în piese de teatru până la finalul anului trecut, când a bifat reprezentaţia cu numărul 300 a piesei "Egoistul".
A fost prezent pe scenă timp de 77 de ani, cariera sa fiind răsplătită cu numeroase premii şi distincţii, printre care şi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti în anul 2011.