Protestul organizat pe rețelele sociale a venit la patru zile de la incendiul din club Colectiv, în care au murit 32 de tineri, iar peste 140 au fost răniți.
La București protestul a adunat peste 15.000 de participanți, în principal tineri.
Deși programat inițial să se desfășoare la Universitate, protestul s-a mutat apoi la Palatul Victoria, la Palatul Parlamentului și în fața Primăriei sectorului 4.
O parte dintre miile de manifestanți a mers și la clubul Colectiv, pentru a aduce un omagiu celor care și-au pierdut viața în incendiul de la sfârșitul săptămânii trecute.
În drum, ei au trecut pe lângă Patriarhie, manifestându-și revolta față de poziția Bisericii Ortodoxe Române după incendiul de la Colectiv.
Pe tot traseul manifestanții au scandat ''Nu plecăm până nu plecați", "Demisia, demisia", "Solidaritate", "Piedone nu uita, a venit și ziua ta!", ''Colectiv'', ''Vrem dreptate'', ''Asasinii'', ''Rușine, rușine să vă fie'', ''Hoții'', ''Nu aveți coloană decât oficială'', ''O dorință sinceră — România liberă'', ''Până ieri am tăcut, de azi încep să urlu'' , au purtat pancarte pe care se putea citi "Noi suntem generația care schimbă istoria!", "Corupția ucide!", "Parchetul: cauza incidentului este numărul mare de oameni din club.
Posteaza comentariu