Proteste Colectiv. 4 imagini cu vedete care s-au solidarizat cu manifestanţii. De ce?

Mai multe vedete din România s-au solidarizat cu protestatarii din Piaţa Universităţii. Ele au ieşit să-şi arate ataşamentul faţă de nevoia de schimbare. Rolul lor a fost important pentru că mii de fani le-au urmat în stradă. Suferinţa provocată de tragedia din Clubul Colectiv a fost imensă.

Andreea Esca

Întotdeauna a dovedit că înţelege ceea ce se întâmplă în societatea românească. E un jurnalist bun care a devenit un model pentru tânăra generaţie.

Andreea Raicu

Este extraordinară evoluţia uneia dintre cele mai elegante vedete feminine din România. Are conştiinţă civică şi e implicată până peste cap în acţiuni de binefacere şi proiecte care îmbunătăţesc calitatea vieţii românilor.

Andreea Bănică

Solista şi-a arătat solidaritatea cu protestatarii. Pe Facebook a fost criticată că a postat o imagine cu ea din piaţă, dar o astfel de critică pare nedreaptă. E important ca oamenii să vadă că vedetele din România nu sunt toate superficiale şi egoiste.

Ciprian Marica

Mai mulţi fotbalişti şi-au arătat solidaritatea cu cei care au fost afectaţi de incendiul din Clubul Colectiv. Fostul atacant al naţionalei s-a alăturat protestatarilor, fiind pentru prima dată când o mare vedetă din lumea balonului rotund se manifestă politic.