Picturile unui băiat de 14 ani cu autism au cucerit lumea. Colecţionarii de artă le cumpără pe toate

Niam este autist, cu un grad foarte redus de comunicare şi de înţelegere. A început să picteze acum doi ani, iar după ce lucrările lui au devenit virale pe Facebook, colecţionarii de artă au început să le cumpere.

Ca orice mamă mândră de copilul ei, mama lui Niam a început să posteze pe Facebook picturile lui Niam, iar prietenii le-au distribuit. Din aproape în aproape, oamenii şi colecţionarii de artă din toată America de Nord au devenit interesaţi de aceste lucrări, apoi au venit primele comenzi.

Acum picturile semnate de Niam Jain au cerere mare şi se vând ca pâinea caldă. Din întâmplare sau prin vreo intervenţie divină, Niam a devenit artist şi este fericit.

Prin arta sa, el îşi exprimă emoţiile şi gândurile, permiţându-i celui care îi priveşte lucrările să intre în dialog cu mintea lui. Lumea lui este pe pânză şi totul devine posibil, a explicat mama lui pentru Bored Panda.

Niam a atras şi interesul presei, iar talentul său a fost recunoscut de specialiştii în artă. Reţelele media mari, precum CBC National şi Global News, au relatat despre picturile sale uimitoare, iar Samsung a realizat o campanie în Canada, folosindu-i portofoliul prezentat pe site-ul niamjain.com.


Pe lângă pictură, lui Niam îi place să cânte vocal şi la pian şi nu ratează niciun film nou lansat. În plus, este şi model şi chiar se descurcă grozav.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.