Comunicatul dat publicităţii de agentul de presă, Karen Samfilippo, nu precizează data la care va avea loc această ceremonie funerară, la care vor participa doar rudele şi prietenii apropiaţi ai starului.
Comunicatul spune că înmormântarea va avea loc la New York, fără a preciza însă dacă este vorba de oraşul New York sau de statul New York, notează agenţia Mediafax.
O slujbă în memoria actorului este programată a avea loc în această lună, se afirmă în acelaşi comunicat.
Rezultatele autopsiei lui Philip Seymour Hoffman, realizată luni, sunt aşteptate pentru a fi date publicităţii în cursul zilei de miercuri, au precizat oficiali din New York.
Patru persoane au fost arestate în cartierul Chinatown din Manhattan, după ce poliţiştii au descoperit în timpul unei acţiuni acelaşi tip de droguri găsite în apartamentul lui Philip Seymour Hoffman, conform unor surse din poliţie.
Potrivit agenţiei Reuters, citată de Mediafax, arestările au fost efectuate, marţi, în timpul unui raid al poliţiei, într-o clădire din cartierul Chinatown, după ce poliţiştii au găsit în acel loc acelaşi tip de heroină din cauza căreia se presupune că a decedat actorul american.
Totodată, un purtător de cuvânt al Departamentului de poliţie din New York a afirmat că heroina descoperită în apartamentul lui Hoffman, după moartea acestuia, nu era diluată sau amestecată cu fentanil, un drog sintetic despre care autorităţile consideră că este responsabil pentru numeroasele decese provocate de supradoză din ultimele luni.
"Nu am descoperit fentanil în droguri", a precizat purtătorul de cuvânt.
În cursul zilei de luni, presa americană a afirmat că peste 50 de pliculeţe, dintre care unele conţineau heroină, au fost găsite în apartamentul starului.
După problemele pe care le-a avut cu drogurile şi cu alcoolul la vârsta de 20 de ani, Philip Seymour Hoffman reuşise să învingă această dependenţă. În 2006, într-un interviu acordat în emisiunea "60 Minutes" de pe postul CBS, actorul a spus că nu mai consumase droguri de peste 23 de ani.
Însă, anul trecut, actorul a dezvăluit site-ului TMZ.com că a avut o recidivă în 2012, începând să ia medicamente, care l-au făcut apoi să consume din nou heroină. A urmat o cură de dezintoxicare de 10 zile, în mai 2013.
Potrivit The Hollywood Reporter, Philip Seymour Hoffman încheiase filmările de la pelicula "The Hunger Games: Mockingjay Part 1", al treilea film din seria "Jocurile foamei", şi mai avea doar şapte zile de filmare pentru a finaliza continuarea acestui lungmetraj, "The Hunger Games: Mockinjay Part 2".
Se crede că datele la care erau programate premierele acestor două filme, 21 noiembrie 2014, respectiv 20 noiembrie 2015, nu vor fi afectate de decesul actorului.
Philip Seymour Hoffman urma să îşi facă debutul şi în primul său rol major dintr-o producţie TV, "Happyish", produsă de postul Showtime, însă, potrivit The Hollywood Reporter, acest serial nu intrase încă în producţie.
Remarcându-se atât în producţii independente, cât şi în superproducţii, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai generaţiei sale şi a câştigat, alături de Oscar, un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări), un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări) şi a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy.
Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost şi un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producţii puse în scenă pe Broadway şi a fost recompensat cu două premii Tony.
Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul scriitorului Truman Capote din filmul "Capote", în 2006, şi a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria "cel mai bun actor în rol secundar", pentru prestaţiile sale din filmele "Charlie Wilson's War" (2007), "Doubt" (2008) şi "The Master" (2012).
Actorul american are o filmografie bogată - a jucat deja în peste 50 de filme -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din "Marele Lebowski", "Talentatul domn Ripley", "Doi oameni perfecţi", "Dragonul Roşu", "Cold Mountain", "Misiune: Imposibilă III", "Synecdoche, New York", "Ziua trădătorilor/ The Ides of March" şi "Moneyball: Arta de a învinge".
Foto: AFP/Mediafax