La acţiunile de control au participat 1.312 pompieri, 546 de poliţişti, 517 jandarmi şi 237 de reprezentanţi ai altor autorităţi cu atribuţii de control.
În urma incendiului din clubul Colectiv, care nu avea autorizaţie de securitate la incendiu din partea ISU Bucureşti-Ilfov, au fost intensificate controalele în cluburi, baruri, discoteci, săli de spectacole şi mall-uri.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 17 zile de la tragedie au decedat alte 29 de persoane, numărul victimelor ajungând, luni, la 56. Alte aproximativ 150 au fost rănite, fiind internate în spitale din Capitală.
În urma verificărilor făcute de pompieri au fost găsite şi clădiri monument care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, printre acestea fiind Castelul Peleş, Ateneul Român, sediul principal al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, potrivit site-ului EurActiv.ro, citat de Mediafax.
În zilele care au urmat tragediei, un fost membru în Consiliul de Administraţie al Sălii Palatului din Bucureşti a declarat că nici aceasta nu are aviz de la ISU, iar premierul interimar Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educaţiei, a declarat, la rândul său, că 93% dintre şcolile din România funcţionează şi ele fără acest aviz al ISU.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu