Performanțele școlare, influențate de aportul de fier

Campania Nestlé “Împreună creștem copii puternici” le vorbește mamelor despre importanța fierului în alimentație.

Știai că lipsa de fier poate afecta performanțele școlare ale copiilor? O alimentație sărăcă în fier determină întârzieri cognitive și afectează sistemul imunitar al copiilor. În România, unul din patru copii de vârstă școlară suferă de această problemă[1].

Nestlé vine în sprijinul mamelor din România și, în parteneriat cu Societatea Română de Pediatrie, lansează campania de informare “Împreună creștem copii puternici”. Campania și-a propus să abordeze problema anemiei feriprive, în contextul în care un studiu Nestlé arată că doar 4 din 10 români știu și țin cont de faptul că deficiența de fier afectează dezvoltarea creierului2. Scopul acestei inițiative este de a informa și de a trage un semnal de alarmă în legătură cu riscurile la care sunt expuși copiii care suferă din cauza anemiei feriprive. Mai mult de atât, Nestlé își aduce contribuția în lupta împotriva deficienței de fier prin produsele sale îmbunătățite cu fier.

Cerealele si batoanele de cereale Nestlé Nesquik sunt sursă de fier, vitamine și alte minerale. Recent, și noua cacao instant Nesquik Opti-Start s-a alăturat ințiativei, fiind singura din categorie cu adaos de fier3.

“Este îngrijorător faptul că atât de mulți copii din România sunt afectați de o problemă de sănătate care se instalează în timp și care, în majoritatea cazurilor, ar putea fi prevenită printr-o alimentație corectă. Urmărind concluziile studiilor realizate pe această temă și sfaturile specialiștilor, am considerat relevantă o inițiativă în acest sens. Așa s-a născut campania “Împreună creștem copii puternici”, prin care ne dorim să informăm părinții și în special mamele, cu privire la importanța unei alimentații echilibrate, care să conțină și necesarul zilnic de fier”
, a declarat Nicoleta Tupiță, specialist în nutriție, Nestlé România.

De ce copii sunt predispuși la anemia feriprivă?

Datorită creșterii rapide, organismul lor are nevoie de mai mult fier, acesta fiind un nutrient cu rol esențial în dezvoltarea normală a funcției cognitive.
În plus, fierul este indispensabil pentru transportul oxigenului din plămâni către restul organelor, păstrează sistemul imunitar sănătos și ajută organismul să producă energie.

Necesarul de fier variază în funcție de vârstă, sex, anumite stări biologice (sarcină, menopauză, etc), iar copiii au nevoie, in medie, de aproximativ 7-10 mg de fier/zi. Pentru a se asigura acest aport este recomandat ca în alimentația copilului să fie incluse alimente care conțin fier: ficatul de pasăre, carnea roșie, peștele gras, ouăle, lintea, spanacul și produsele alimentare care semnalizează prezența fierului pe ambalaj.

„Din păcate, anemia feriprivă reprezintă cea mai frecventă carență nutrițională care apare la copiii din România, după cum o arată și statisticile. Campania de informare „Împreună creștem copii puternici” are scopul de a sensibiliza părinții cu privire la rolul alimentației în dezvoltarea armonioasă a copiilor, alimentație care trebuie completată cu aportul necesar de fier.
Alegerea unei diete bogate în nutrienți alimentari, adaptată pentru fiecare etapă de vârstă pe care copilul o parcurge, poate preveni apariția anemiei și a unor probleme de sănătate mult mai grave. În plus, este important să cunoaștem mai întâi cauzele și mecanismele care stau la baza apariției anemiei feriprive, pentru a putea identifica ulterior cele mai eficiente modalități de prevenire, dar și cele mai eficiente soluții terapeutice. Îmi doresc ca aceste informații să ajungă la cât mai multe mămici din România. Cu ajutorul lor vom putea intensifica lupta împotriva deficienței de fier”
, declară Prof. Dr. Doina Anca Pleșca, medic primar pediatru, vicepreședinte al Societății Române de Pediatrie.

Campania de informare “Împreună creștem copii puternici” se alătură în acest fel inițiativelor pentru îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor și își propune să promoveze un stil de viață sănătos, bazat pe activitate fizică zilnică si o alimentație echilibrată, care să conțina și aportul adecvat de fier.



[1]Conform unui studiu realizat în 2005 de Institutul de Ocrotire a mamei și copilului în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Unicef România;

2Studiul privind situația persoanelor din România care cunosc efectele negative ale anemiei feriprive asupra dezvoltării cognitive  a fost efectuat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown în perioada noiembrie-decembrie 2013, pe un eșantion de 1000 persoane cu varsta 18-65 ani, reprezentativ pentru mediul urban.

Eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

3Conform unei evaluări a declarației de pe etichetă a produselor din piața de cacao instant din România, făcută la 11.02.2014.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod