Papa Francisc le cere preoţilor să ierte avortul

Femeile care au făcut în trecut întreruperi de sarcină vor putea să obţină iertarea - în timpul viitorului An Jubiliar al Milei - pentru acest păcat grav, în ochii Bisericii Catolice, a anunţat marţi Papa Francisc, citat de agenţia germană de presă DPA.

Un jubileu - numit şi an sfânt - le oferă catolicilor o ocazie specială să facă pelerinaje şi să ceară iertare pentru păcatele pe care le-au comis. Un asemenea jubileu are loc, de obicei, o dată la un sfert de secol, însă Papa Francisc a decis să instituie un jubileu începând din 8 decembrie 2015 şi până pe 20 noiembrie 2016, notează agenţia Mediafax.

"Mă gândesc mai ales la toate femeile care au recurs la avort.

Sunt conştient de presiunile care le-au condus la această decizie. Ştiu ce înseamnă o tragedie existenţială şi morală", afirmă Suvernaul Pontif într-o scrisoare publică.

"Am decis (...) ca în timpul Anului Jubiliar toţi preoţii să aibă facultatea să le ierte de păcatul avortului pe toate femeile care l-au comis şi care cer iertare căindu-se din tot sufletul", adaugă Papa.

Francisc a deschis totodată o uşă Societăţii Sfântului Pius al X-lea (SSPX), o grupare rebelă ultratradiţionalistă acuzată de antisemitism care refuză să recunoască reforme ale Bisericii din anii '60, ca de exemplu abolirea mesei în latină şi măsuri în vederea unei îmbunătăţiri a relaţiilor catolico-evreieşti.

Exprimându-şi speranţa că SSPX poate fi reintegrată "în viitorul apropiat" în sânul Bisericii Catolice, Papa anunţă că preoţii din cadrul SSPX vor avea dreptul să ofere iertarea de păcate în timpul Anului Jubiliar, la fel ca orice alţi preoţi catolici.


Foto: AFP/Mediafax