Ofertă şocantă: Cât costă cel mai mic şi mai scump apartament din Londra

Cum ar fi să locuieşti într-un spaţiu de numai 7 metri pătraţi şi să dai pe chirie 1.223 de euro? Pe săptămână!

Cu doar o singură cameră, un pat pentru o persoană şi o chicinetă minusculă, ascusă în spatele unei oglinzi, cel mai mic apartament din Marea Britanie ar trebui să aibă şi cea mai ieftină chirie din Londra. Ei bine, e fix de-ndoasele!

De fapt, apartament e mult spus, chiar şi garonieră e un termen impropriu dacă ne socotim suprafaţa incredibil de mică a acestui spaţiu. Dar în Londra, în special în centru, unde chiriile sunt exorbitante, orice loc în care poţi trăi, fie şi strâmtorat, este considerat un apartament.



Situat pe Brompton Road, în Knightsbridge, această "celulă" de lux se află peste drum de magazinul Harrods, ceea ce îi conferă proprietarului suficientă încredere pentru a ţine de preţ, chiar dacă spaţiul este de-a dreptul meschin: pentru doar 6,68 metri pătraţi, ceea ce reprezintă aprocximativ 12% din suprafaţa medie a caselor noi din Anglia, omul cere 895 de lire sterline (1.223 de euro) pe săptămână! Adică 3.878 de lire (5.298 de euro) pe lună. Sau 46.540 de lire sterline (63.592 de euro) pe an!

E drept că Princes Court este una dintre cele mai căutate zone din Londra.
Un apartament cu trei camere costă aici 2,5 milioane de lire sterline (3,4 milioane de euro).

Potrivit cotidianului Daily Mail, apartamentul minuscul este cel mai mic spaţiu de închiriat disponibil în prezent în Marea Britanie. Dar asta nu-l face nicidecum cel mai convenabil, remarcă ziarul citat.

Agenţia imobiliară Harrods Estate consideră că designul inteligent al acestui mic apartament oferă tot ceea ce o persoană îşi poate dori. "Acest apartament încântător este situat în inima Londrei, la una dintre cele mai dorite adrese şi la doi paşi de Harrods şi de Hyde Park.
Design-ul său compact dar deştept arată că deţinătorul său are tot ce îi trebuie, inclusiv o chicinetă ascunsă, cu frigider, cuptor cu microunde şi chiuvetă, precum şi o baie cu duş şi WC", explică Ed Woolgar, directorul departamentului de chirii de la Harrods Estate"
, adaugă el. "Aici e destul loc pentru un singur pat, iar televitorul este poziţionat perfect pentru o seară relaxantă", adaugă el.

Woolgar are dreptate - se vede că ştie să vândă frumos din câteva vorbe: apartamentul este excelent întreţinut şi oferă strictul necesar, exact cât şi-ar dori cineva care nu-i pretenţios.
Dar chiria e asfixintă pentru un spaţiu cât o cameră de cămin din Grozăveşti.

 

Foto: Harrods Estates, Daily Mail