Obsedaţi de oglindă: Băieții din plastic se întrec în operaţii estetice

Justin Jedlica spune că merită să sufere puțin pentru o schimbare de durată. Dar întotdeauna găsește ceva "de îmbunătățit"


Nu se poate spune că greșiți dacă-l socotiți nebun: săptămâna aceasta, el a declarat că și-a operat venele de pe frunte, pe care le-a numit "venele Juliei Roberts", întrucât semănau cu cele ale actriței. A fost una dintre cele riscante intervenții, care l-ar fi putut lăsa fără vedere.

"Aproape fiecare parte a corpului meu a trecut printr-o modificare"
, a mărturisit Jedlica, care a cheltuit până acum o sumă colosală, 220.000 de dolari. Și e decis să coontinue până când va arăta perfect. "Am reputația de a fi unul dintre cei mai mari dependenți de operații estetice din lume și îmi place să îmbing limitele mai departe. Ca artist, mi-a plăcut mereu să desenez și să sculptez, iar pentru mine operațiile estetice sunt o continuare a creativității mele", a spus el pentru ziarul britanic Daily Mail.

Jedlica are la activ cinci rinoplastii (operații de modificare a nasului), un lifting la craniu (la nivelul sprâncenelor), implanturi în umeri și măriri ale pomeților, bărbiei, buzelor și feselor.

Deși e mai operat decât Cher și Donatella Versace la un loc, tot nu-i mulțumit: "Ca orice persoană pasionată de ceva, găsesc mereu ceva nou de criticat și de îndreptat", a explicat el.

Ce-ar mai fi de reparat la "caroseria" lui "tunată" și "superșlefuită"? "De curând mi-am făcut o operație de turtire a trei vene de pe frunte, pentru că de fiecare dată când zâmbeam sau râdeam, se umflau. Le-am botezat venele Juliei Roberts. A fost o procedură de risc înalt, pentru că exista posibilitatea să rămân orb, medicii au fost nevoiți să intervină prin spatele pleoapelor ca să ajungă la vene", a povestit el. Cunoscut ca un cal breaz de medicii din branșă, a găsit cu greu pe cineva dispus să facă intervenția riscantă, după ce mulți l-au trimis la plimbare cu tot cu banii lui.



Justin se ocupă chiar el de designul implanturilor. Cele din spate, menite să-l facă mai atletic, el le-a conceput: "Am vrut să-mi dea un efect deosebit, ca și cum aș avea aripi pe spate."

Astăzi, "domnul Ken" recunoaște că este dependent de operațiile estetice. I-a luat mult să admită asta: în 2013, într-o ediție a emisiunii TV "This Morning", el punea pasiunea pentru operații pe seama caracterului său artistic și creativ. "I-ați fi spus lui Picasso să nu mai picteze? De ce ar fi deranjant ceea ce fac eu, dacă am ales să fiu creativ prin operații", s-a justificat el.

Cât despre modelul său, Ken, Justin a spus că această păpușă reprezintă "idealul esteticii masculine", grație corpului de înotător - nici prea mare, nici prea mic.

Vă puteți întreba, pe bună dreptate, de unde are el atâția bani de cheltuit pe operații estetice.
Asta au făcut atunci și Eamonn Holmes și Ruth Langsford, gazdele emisiunii, iar Justin le-a dat un răspuns ambiguu. El a povestit că a economisit pentru prima lui operație la nas, la 17 ani, după ce a fost inspirat de Michael Jackson. "Provin dintr-o familie modestă și părea ceva inaccesibil pentru mine, ca și pentru cei mai mulți oameni." Apoi a schimbat vorba, spunând că n-a făcut-o pentru că era nefericit cu aspectul său fizic: "Întotdeauna m-am considerat un tip arătos, așa că am o bază bună de lucru. Sunt mulțumit de mine, dar mă bucur mult de fiecare schimbare, ca și cum mi-aș face un tatuaj sau body piercing".

Întrebat de ce a preferat să cheltuiască banii pe operații în loc să-și lucreze corpul la sală, Justin a spus că nu crede că ar fi fost o mai ieftin așa pe termen lung.
În plus, a dat și explicația pentru hobby-ul lui extrem: "Să lucrezi pe termen lung înseamnă să suferi mult pentru un câștig pe termen lung, în timp ce chirurgia plastică e suferință scurtă pentru un câștig pe termen lung." Și știți cum se pune problema astăzi: mai repede, mai mult, fără efort.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Ianuarie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod