Studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că oamenii cu o inteligență peste medie ies adesea din tipare prin aceste comportamente.
Oamenii inteligenți folosesc mai multe injurii
Se spune despre cei care înjură că au un vocabular limitat. Un studiu inedit a demonstrat că persoanele care pot spune cât mai multe cuvinte injurioase într-un minut au și rezultate mai mari la testele de IQ.
Oamenii inteligenți sunt activi noaptea
Îți place să stai noaptea până târziu? Ar putea fi un semn de inteligeță. Cercetările științifice au demonstrat că persoanele care sunt mai active noaptea au scoruri IQ mai mari.
Printre celebritățile care preferau să lucreze noaptea până târziu se numără Barack Obama, Charles Darwin sau Winston Churchill, potrivit businessinsider.de. Prin urmare, dacă n-ai somn și preferi să mergi la culcare tâziu, este un semn că ai o inteligență peste medie.
Dezordinea și inteligența merg mână în mână
Orice ai face, nu reușești să-ți păstrezi biroul ordonat? Chiar dacă ți se pare că ar fi un defect și te rușinezi când ceilalți se șochează de haosul care te înconjoară, ar putea fi de fapt o calitate. Un studiu realizat la Universitatea din Minnesota, Statele Unite, a arătat că birourile dezordonate ale geniilor au o legătură directă cu nivelul lor de inteligență.
Dacă nu îți petreci prea mult timp curățând și organizând totul în jurul tău, înseamnă că mintea ta este ocupată cu lucruri mult mai importante. De asemenea, studiul a mai arătat că un mediu de lucru dezordonat stimulează creativitatea. "Spațiile în care domnește dezordinea par să inspire desprinderea de tradiție, ceea ce poate conduce la idei inovatoare. Un mediu ordonat, în schimb, încurajează convenția și metodele deja testate", declară pentru businessinsider.de omul de știință Kathleen Vohs.
Posteaza comentariu