"Numai primul operator 112 din convorbire este angajatul STS, ceilalţi dispeceri aparţinând agenţiilor de intervenţie şi nu instituţiei noastre. Modul în care aceştia au condus dialogul şi au gestionat cazul nu intră în responsabilitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Menţionăm că operatoarea STS a colectat toate informaţiile referitoare la urgenţă în 50 de secunde, iar cazul a fost transferat celor în drept care au purtat, în continuare, dialogul cu apelanta", se arată într-un comunicat de presă al STS, citat de agenţia Mediafax.
STS transmite că sunt false afirmaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu ar fi furnizat apelantei înregistrările complete ale convorbirilor făcute prin 112.
Reacţia vine după ce, într-o intervenţie televizată, Gabriela Pelin, cea care a anunţat accidentul în care a murit Dan Condrea, a declarat că a primit de la STS doar un fragment din discuţia cu 112, din totalul de 11 minute, aceasta fiind informată prin poştă că va primi în viitor şi restul înregistrării.
"Deşi durata cumulată a celor patru înregistrări este de 10 minute şi 58 de secunde, din cauza suprapunerii în conferinţă a convorbirii apelantei cu dispecerii, timpul real al întregului dialog este de doar 4 minute şi 31 de secunde. Aceste înregistrări cuprind, în parte, secvenţele de dialog, suprapuse sau distincte, avute de apelantă cu fiecare dintre autorităţile implicate în gestionarea situaţiei", se mai arată în comunicatul menţionat de Mediafax.
În înregistrarea dată publicităţii se aude următorul dialog:
Martor Gabriela Pelin: Bună ziua! Un super accident aici, la Corbeanca, spre Buftea.
Operator: Corbeanca?
Martor Gabriela Pelin: Da, a murit, nu mai mişcă.
Operator: Ce fel de accident? Un pieton lovit sau ce?
Martor Gabriela Pelin: A intrat într-un copac cu maşina şi s-a făcut praf. Nu mai mişcă, nu mai mişcă. Nu poţi să-l atingi.