spital

O fată de 14 ani a murit după ce a făcut rujeolă. Adolescenta nu era vaccinată

O fată în vârstă de 14 ani, cu rujeolă în formă severă, a decedat la Institutul Matei Balş din Capitală, unde fusese transferată de la Spitalul "Marie Curie".

Adolescenţă nu era vaccinată şi avea mai multe boli asociate, a declarat directorul Centrului Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibie (CNPCBT), dr. Adriana Pistol, citat de Ziare.com.

"Copila avea mai multe boli asociate. A fost internată mai întâi la Spitalul de copii "Marie Curie" din Capitală. Starea ei era tot mai gravă şi a fost transferată la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş cu rujeolă în formă severă"
, a precizat directorul Adriana Pistol.

Potrivit medicului, fata, care a decedat la sfârşitul săptămânii trecute, nu era vaccinată.

Datele centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile arată că până în 9 decembrie în România au fost confirmate 1489 cazuri de rujeolă, fiind raportate şase decese.

Alte două decese au survenit datei de 9 decembrie, pentru unul dintre ele aşteptându-se confirmarea diagnosticului de rujeolă, a adăugat directorul CNSCBT, dr Adriana Pistol.

Valentin Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, a anunțat că până în prezent au fost confirmate 1.725 de cazuri de rujeolă, fiind înregistrate și șapte decese provocate de această afecțiune, relatează Agerpres.

Cazurile de rujeolă au fost înregistrate în 32 de județe, cele mai multe fiind în Arad (454), Mureș (238) și Timiș (240).

Valentin Popescu a mai precizat că, în urma epidemiei, Ministerul Sănătății împreună cu experți ai Organizației Mondiale a Sănătății, ai UNICEF și de la Institutul de Sănătate Publică vizează o serie de măsuri pentru scăderea vârstei de vaccinare. 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
16 Decembrie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod