Viaţa lui Neagu Djuvara a fost marcată în întregime de prezenţa femeii, a dezvăluit scriitorul într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, pe 8 Martie, el amintindu-şi de mama sa, care, rămasă văduvă, cu doi copii, a fost cea care ”a dus, ca o sfântă, barca” atunci când familia sa nu mai reprezenta nimic în istoria anilor 1920.
”Mama, săraca, a fost extraordinară, de un curaj... a dus barca noastră, când nu mai reprezentam nimic în istoria familiilor din anii 1920. Ea, Tinca Djuvara, îmi amintesc că avea o carte de vizită şi nu mai ştiu dacă era Ecaterina sau Tinca, născută Grădişteanu. Dintr-o dată, famiiliile mari din veacul al XIX-lea dispăruseră. Odată cu prăbuşirea conservatorilor după război, cel mai interesant era, îmi aduc aminte de când eram copil, să te pui bine cu familia Brătianu”, povestea Neagu Djuvara.
El spunea că nu şi-l aminteşte bine pe tatăl lui, dar în copilărie i se spunea că îi seamănă: “Din punct de vedere fizic, aş fi mai aproape de familia tatei, se zice că semănam cu tata, Radu Djuvara, dar moralmente îi sunt foarte recunoascător mamei, care a fost ca o sfântă, cum şi-a dus ea barca, cu cei doi copii, a fost admirabilă”.
Neagu Djuvara, născut pe 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona, în 1937, şi trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris.
În 1941, el a participat, ca elev-ofiţer, la campania din Basarabia şi Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi a fost rănit în apropiere de Odesa.
”După părerea mea, autentică e ziua de 10 mai. E adevărat că tot într-un 10 mai a sosit în România Carol I. E o coincidenţă, însă Mihail Kogălniceanu a spus, în 9 mai, că suntem independenţi faţă de Turcia, pentru că eram o provincie oarecum sub protectorat otoman. Mai trebuia o declaraţie oficială, care s-a întâmplat a doua zi”, explica Neagu Djuvara în interviul acordat News.ro. În opinia istoricului, ambiguitatea privind Ziua Independenţei a fost artificial întreţinută de regimul comunist.
A fost curier diplomatic în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, la Stockholm, unde a plecat pe 23 august 1944 şi a rămas până în 1947.
A urmat exilul la Paris, unde a fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, a colaborat cu Radio Europa Liberă şi mai multe fundaţii. A petrecut 23 de ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors, în 1984, la Paris.
După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti până în 1998.
Neagu Djuvara este membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D.Xenopol'' din Iaşi şi al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti.
Scriitorul este un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, fiind preocupat, în special, de filosofia istoriei.
Neagu Djuvara este autorul a 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor'” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005), notează News.ro.
Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).
În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Servicul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie a acestui an, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural.