La scurt timp după ce întreaga lume şi-a luat rămas bun de la eminentul fizician şi cosmolog britanic, două dintre ultimele sale predicţii au fost dezvăluite. Stephen Hawking a scris câteva dintre ideile sale pe o hârtie, cu două săptămâni înainte de a muri, arătând cum putem dovedi existenţa mai multor universuri. Totodată, el a făcut referire şi la sfârşitul lumii, relatează Unilad.
Hawking era un adept al teoriei multiversului care susţine că universul nostru, aşa cum îl cunoaştem în prezent, este doar unul dintre cele care au fost create de Big Bang.
Thomas Hertog, co-autorul studiului "A Smooth Exit from Eternal Inflation", a declarat pentru Sunday Times: "A fost nominalizat de mai multe ori la Nobel şi ar fi trebuit să-l câştige. Acum nu mai poate."
În 1993, într-o scrisoare trimisă fizicianului american James Hartle, Hawking explica modul în care a luat naştere Universul, sugerând că momentul producerii Big Bang s-ar fi produs un număr infinit de alte Big Bang-uri, fiecare ducând la naşterea altui univers. Această teorie a inflaţiei care susţine că Universul s-a lărgit exponenţial înainte de a-şi încetini expansiunea a fost imposibil de demonstrat.