Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe fosta consilieră a lui Ridzi, Ioana Elena Vârsta, la cinci ani de închisoare cu executare, tot pentru abuz în serviciu. Instanţa a menţinut astfel pedeapsa dispusă, în 27 ianuarie 2014, de instanţa supremă, relatează agenția Mediafax.
Paul Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din MTS, în perioada martie - septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta şi-a plătit partea de prejudiciu.
Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai Ministerului, aceştia rămânând cu pedepsele dispuse la judecarea în fond a cauzei. Astfel, Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 - mai 2009), a fost condamnat la trei ani cu suspendare şi doi ani de interzicere a unor drepturi.
Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 - ianuarie 2010), a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare şi doi ani de interzicere a unor drepturi. Pedeapsa lui Mărcuţă are un termen de încercare de şase ani.
Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 - ianuarie 2010), a primit trei ani cu suspendare, pedeapsa având un termen de încercare de şase ani.
Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret (21 aprilie 2009 - ianuarie 2010), a fost condamnată, cu suspendare, la doi ani şi jumătate plus doi ani de interzicere a unor drepturi, având un termen de încercare de patru ani şi jumătate.
În cazul lui Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (16 martie 2009- 5 mai 2009), instanţa a stabilit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de şase ani.
Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 - ianuarie 2010), a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru un termen de încercare de patru ani. Popa fusese condamnată de prima instanţă la un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani.
Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, firmele contractate pentru organizarea evenimentelor, a fost condamnat la trei ani cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Cristian Marius Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.