Momentul impresionant în care pompierii îşi iau adio de la câinele erou - VIDEO

Câinele erou implicat în misiunea de salvare după atentatul de la 11 septembrie 2001 a fost condus cu onoruri militare pe ultimul drum.

Ultimul câine de căutare care a ajutat la depistarea supravieţuitorilor după prăbuşirea Turnurilor Gemene din New York, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, a murit la vârsta de 16 ani.

Bretagne, o femelă gold retriever în vârstă de 16 ani, a fost eutanasiată luni, la o clinică veterinară din Houston, Texas, oraşul în care a făcut parte din brigada de căutare şi salvare a pompierilor.

În cariera sa, animalul a fost membru de bază al echipei în timpul operaţiunilor de salvare a supravieţuitorilor atentatelor din 11 septembrie, dar a participat şi la operaţiunile declanşate în urma uraganelor Katrina şi Rita, relatează TMZ.com.

La vârsta de 10 ani, Bretagne a fost scoasă din serviciul activ, dar a continuat să reprezinte imaginea pompierilor, a fost ambasador al comunităţii şi a participat la diverse festivităţi.

Câinele salvator suferea de insuficiență renală, iar stăpâna lui, Denise Corliss, și-a dat seama că va fi nevoită să-l eutanasieze după ce acesta a început să refuze să mai mănânce. "A fost foarte anxioasă noaptea trecută și voia să stea doar cu mine. Așa că m-am așezat lângă ea. Când m-a simțit aproape s-a liniștit și a adormit. Am dormit cu ea întreaga noapte", a povestit femeia, citată de site-ul Today.com.

Pe ultimul drum, la intrarea în clinica veterinată, câinele a primit salutul militar al colegilor săi, iar după eutanasiere, trupul său a fost acoperit cu drapelul Statelor Unite, aşa cum se cuvine unui erou care şi-a făcut datoria, notează cotidianul britanic Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.