Fostul fotbalist Mihai Neşu a postat, luni, un mesaj pe pagina de Facebook a fundaţiei sale, în care a afirmat că anul acesta, în care părinţii săi au decedat, este unul "foarte trist", precizând că "ăsta este cursul vieţii".
"Azi noapte a murit şi tata. Nu s-a sinucis aşa cum s-a anunţat. S-a stins după o săptămâna la terapie intensivă, chinuit fiind de insuficienţă cardiacă, respiratorie şi renală. Dumnezeu să-l odihnească! Mă bucur că m-am întors din Olanda şi am putut fi lângă părinţii mei în ultimele lor luni. Să îi mai supăr puţin cu obrăzniciile mele... E un an foarte trist, dar ăsta e cursul vieţii şi cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim toate momentele grele. Mulţumesc tuturor pentru suport şi celor din media care m-au căutat, să mă ierte, dar să mă înţeleagă că nu vorbesc cu ei", a scris Mihai Neşu.
Transferat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal, luni dimineaţă la ora 5.00, medicii i-au declarat decesul, nemaiputând să îl salveze.
Fiind o moarte suspectă, cazul a fost anunţat şi Poliţiei. "Luni, în jurul orei 11.00, Poliţia Bihor a fost anunţată telefonic de un reprezentant al Spitalului Municipal «Gavril Curteanu» despre faptul că un bărbat de 74 de ani a decedat în spital. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după necropsie", a declarat, pentru Mediafax, subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.