Michael Schumacher este tot în stare gravă

Familia lui Michael Schumacher a decis să dea în judecată publicaţia germană, Bunte, care a relatat, în decembrie 2015, că fostul pilot de Formula 1 şi-a revenit şi să poate să meargă. Avocatul lui Schumacher a oferit, în instanţă, ultimele detalii despre starea de sănătate a fostului sportiv.

La doi ani şi jumătate de la accidentul suferit la schi, Michael Schumacher este în continuare în stare gravă şi "nu poate să meargă", susţine în instanţă avocatul lui, Felix Damm. Schumacher, de şapte ori campion la Formula 1, "nu se poate ridica fără ajutorul medicilor specialişti", a completat avocatul, potrivit cotidianului britanic The Telegraph, citat de Mediafax.

Felix Damm reprezintă în istanţă drepturile familiei Schumacher, după ce apropiaţii fostului sportiv au dat în judecată publicaţia germană Bunte, după ce aceasta a relatat că fostul pilot a reuşit o recuperare miraculoasă după accidentul suferit şi că poate să meargă singur şi să ridice unul dintre braţe.

"Aceste speculaţii sunt făcute într-un mod iresponsabil, având în vedere gravitatea stării de sănătate a lui Michael.

Din păcate, le oferă oamenilor speranţe false", spunea managerul lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, la momentul publicării articolului respectiv.

Michael Schumacher a căzut şi s-a lovit cu capul de o stâncă în timp ce schia alături de fiul său în staţiunea franceză Meribel, din Alpii francezi. Ajuns la 47 de ani, Schumacher deţine şapte titluri de campion mondial la Formula 1, în 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004.


Foto: AFP/Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Septembrie 2016