Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu, a declarat pentru Mediafax că Gino Manzotti, DJ Maxx şi Mira au fost transportaţi la spitalul din Râmnicu Vâlcea. La spital a ajuns şi şoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 56 de ani. Autotrenul pe care acesta îl conducea s-a răsturnat într-o curbă pe sensul opus de mers, lovind maşina în care se aflau cântăreţii şi încă una care circula în spatele lor.
Potrivit News.ro, unul dintre membrii trupei are o fractură la cutia toracică, solista trupei are o fractură de piramidă nazală şi o fisură la una dintre vertebre, iar un al treilea membru al trupei are traumatism la coloana vertebrală, suferind o tasare de vertebră, au declarat surse medicale.
Şoferul autotrenului are o plagă în zona gâtului si multiple leziuni în zona feţei.
"La kilometrul 160+400m, autotirul înmatriculat în Bihor care circula pe direcţia Pitesti-Rm. Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers, acroşând două autoturisme care circulau pe direcţia Rm. Vâlcea-Piteşti. În urma impactului au rezultat 4 victime, din care 3 rănite grav. Şoferul tirului este un bărbat de 56 de ani şi este rănit grav", a declarat inspectorul Gabriel Popescu, citat de Mediafax.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.