"Nu a intervenit nici o schimbare de zile bune, iar acest lucru este foarte grav. Dintre toţi pacienţii de până acum, cu diagnostic asemănător, nici măcar unul nu şi-a mai revenit... Din păcate, acesta este adevărul", au spus sursele citate de ziarul menţionat.
Starea lui Gabriel Cotabiţă este în continuare gravă, la 11 zile de la internarea în Spitalul de Urgenţă Floreasca, şi i s-ar putea face traheotomie, intervenţie prevăzută de protocoalele medicale, după şapte-zece zile în care un pacient este ventilat mecanic.
"Pacientul este în continuare internat în Secţia de Terapie Intensivă, starea lui este gravă, dar stabilă", au declarat surse medicale citate de agenţia Mediafax.
Traheotomia este o intervenţie chirurgicală care se face de urgenţă, în cazul disfuncţiei ventilatorii acute, prin obstrucţia căii respiratorii superioare, sau cu indicaţii bine precizate, în afecţiuni care necesită restabilirea unei ventilaţii adecvate.
"Această procedură este trecută în protocoalele terapeutice şi se foloseşte în orice caz în care pacientul stă mai mult pe ventilaţie mecanică sau care urmează să stea o perioadă mai îndelungată conectat la aparate. Traheostoma se montează pentru a proteja traheea, dar şi pentru a elimina secreţiile şi se montează la şapte-zece zile după ce pacientul a fost intubat", au precizat sursele citate.
Medicii despre Cotabiţă: "Nici un pacient cu diagnostic asemănător nu și-a mai revenit!"
Surse din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, din Capitală, au declarat pentru Libertatea că şansele ca artistul să se mai trezească sunt aproape de zero.