Asta după ce Tribunalul Bucureşti a decis că medicul chirurg se poate întoarce în sala de operaţie.
Potrivit scrisorii, care este semnată de toţi medicii specialişti şi rezidenţi din cadrul secţiei de ortopedie pediatrică, aceştia nu vor să fie asociaţi în niciun fel cu medicul Gheorghe Burnei. „Nu dorim să participăm în niciun fel la activitatea acestuia şi vom face uz de toate mijloacele legale: mutarea în alte secţii, greva, suspendarea contractului de muncă şi chiar demisia”, se arată în scrisoarea care va fi înaintată nu doar conducerii unităţii sanitare ci şi Colegiului Medicilor din România.
Potrivit documentului, publicat pe pagina de Facebook Casa Jurnalistului, medicii arată spre o serie de nereguli care s-au întâmplat pe secţia condusă de medicul Gheorghe Burnei, care ar fi condus discreţionar secţia de ortopedie pediatrică. „Resursele de care dispunea secţia au fost folosite, în integralitate, pentru pacienţii acestuia”, arată ortopezii pediatri.
Mai mult, ei susţin că profesorul Burnei „a impus cu autoritate efectuarea anumitor intervenţii chirurgicale inutile, nelăsând dreptul celorlalţi medici de a opta pentru tratamentul chirurgical optim adecvat propriilor pacienţi. Şi-a folosit autoritatea în sensul obstrucţionării medicilor tineri în a efectua intervenţii chirurgicale prin care să îşi poată confirma nivelul de performanţă, în acest sens a întreţinut o atmosferă de timorare a medicilor în secţia de ortopedie, atmosferă în care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din secţie”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
În scrisoare se mai arată că pacienţii trataţi iniţial de Gheorghe Burnei au fost preluaţi de medicii secţiei, iar pentru unii a fost nevoie să fie efectuate noi intervenţii.
„Pacienţi trataţi iniţial de către medicul Gheorghe Burnei au fost preluaţi de către medicii acestei secţii şi s-au efectuat fie reintervenţii, fie continuarea programului terapeutic al acestora. Dovada acestui fapt sunt condicile operatorii şi însuşi pacienţii”, arată documentul. „Faptele de corupţie pentru care este trimis în judecată contravin eticii şi deontologiei medicale. Considerăm că statutul de medic şi mai ales de profesor impun o înaltă ţinută morală, iar faptele de corupţie contravin grav principiilor enunţate”, mai scriu medicii.
Scandalul a pornit în luna decembrie când Gheorghe Burnei a fost reţinut şi ulterior plasat în arest la domiciliu.
Procurorii l-au acuzat că a luat mită de 15 ori de la părinţii unor copii pe care i-a consultat sau operat. Sumele pretinse variau între 50 de lei şi 1.350 de euro. Anchetatorii susţin că Burnei îi obliga pe părinţi să cumpere proteze de la o firmă care, în schimb, îi plătea acestuia vacanţele. Potrivit procurorilor, Burnei ar fi făcut 20 de experimente pe copii, în care se folosea inclusiv de dispozitive medicale neomologate, confecţionate artizanal. Anchetatorii mai susţin că Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în condiţii improprii, în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice, potrivit adevarul.ro.
Posteaza comentariu