Slujba de înmormântare a avut loc la Mănăstirea Cernica, sicriul cu trupul neînsufleţit al Marioarei Murărescu fiind scos din biserică în jurul orei 13.30, în aplauzele celor veniţi să o conducă pe ultimul drum, relatează Mediafax.
Marioara Murărescu a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii lângă părinţii ei, aceasta fiind dorinţa realizatoarei TV.
La funeraliile realizatoarei de televiziune au participat sute de persoane, apropiaţi, artişti, dar şi admiratori ai acesteia veniţi din toate colţurile ţării.
Colegii din Televiziunea Română, admiratorii şi prietenii care au vrut să-şi ia rămas bun de la fosta realizatoare TV Marioara Murărescu au putut-o face sâmbătă şi duminică, la capela Bisericii Doamna Oltea.
Realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 66 de ani.
Potrivit unor surse apropiate familiei, Marioara Murărescu a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
Realizatoarea de televiziune era bolnavă de foarte multă vreme. Anul trecut, în vară, Marioara Murărescu a fost supusă unei intervenţii de îndepărtare a unei tumori la coloana vertebrală. Totodată, ea a fost bolnavă de cancer mamar.
Marioara Murărescu a fost o ambasadoare a folclorului românesc, despre care obişnuia să spună că este "ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta".
Marioara Murărescu a produs timp de peste 30 de ani "Tezaur folcloric", una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune din România.
Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni "Tezaur Folcloric" a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.
De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău.
De asemenea, a realizat primul disc de aur "Tezaur folcloric" (1992), prima casetă video "Tezaur folcloric" (2000), lucrarea "Cu ochii lumii" (cuprinzând diverse opinii despre emisiunea "Tezaur folcloric").
A primit, printre altele, premiul pentru cercetare, pentru lucrarea "Cântecul propriu-zis din Muscel" (1971), Prix folclorique (1977), Premiul criticii muzicale "Mihail Jora" (1993), Premiul Ethnos (1995), Premiul "Dragoş Vrânceanu" (1996), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Ethnos - 1998.
În aprilie 2009, Marioara Murărescu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler, notează Mediafax.
Anul trecut, la Salonul de carte Bookfest, a fost lansată, la editura Litera, colecţia "Mari interpreţi de folclor", volumul I - "Maria Lătăreţu", de Marioara Murărescu.
Foto: Mediafax