Loturi în valoare de peste 1,5 milione de euro în cadrul Licitaţiei de Crăciun

Marile capodopere ale picturii româneşti, majoritatea aparţinând unor colecţii private, pot fi licitate în cadrul primei sesiuni de licitaţii, organizate de Galeria de Artă Grimberg, marţi, 10 decembrie, în sala ArCub (Strada Batiște Nr.14), începând cu orele 18:30.

Licitaţia aduce  în prim plan lucrări de artă românească excepţionale apartinand  unor nume celebre, precum: Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Samuel Mutzner, Theodor Pallady, Theodor Aman, cu diferite tematici şi din perioade de creaţie diferite, lucrări apreciate de marii colecţionari, critici de artă şi investitori de renume. Punând accent pe valoarea plastică a lucrărilor si selectând extrem de riguros operele propuse spre vânzare, Galeria şi Casa de Licitaţie GRIMBERG vă oferă lucrări de o inefabilă frumuseţe şi de o autenticitate incontestabilă.

Estimarea preţurilor de intrare în licitaţie, pentru  lucrările cele mai valoroase, sunt redate mai jos şi exprimate în euro:

1.      Nicolae Tonitza - Gladiole -  80.

000 – 130. 000
2.      Nicolae Tonitza – Peisaj la malul marii – 30.000 – 50.000
3.      Camil Ressu Hora – 45.000 – 70.000
4.      Camil Ressu – Peisaj cu şir de copaci  – 45.000 – 70.000
5.      Gheorghe Petrascu  - Stânci la Mare – 22.000 – 35.000
6.      Cornel Baba – Portret  – 22.000 – 35.000
7.      Theodor Pallady – Dalii cu caiet oranj  – 45.000 – 70.000
8.      Samuel Mutzner – Femeie în grădină  – 22.000 – 35.000
9.      Nicolae Vermont – Dansatoare orientala  – 22.000 – 35.000
10.     Nicolae Darascu – Peisaj la Balcic -– 22.000 – 35.000
11.     Stefan Dimitrescu – Bluza galbena  - 15.000 -25.000
12.     Iosif Iser – Odalisca in costum albastru – 18.000 – 30.000
13.     Gheorghe Petrascu – Peisaj din laguna venetiana – 18.000 -30.000
14.     Samuel Mutzner – Casa la Soparlita – 18.000 – 30.000
15.     Jozsef Klein – Tristete – 15.000 – 25.000

Licitatia va fi precedata de expozitia dedicata ce va cuprinde toate lucrarile prezentate in cadrul evenimentului.
Expozitia din foaierul Salii Arcub va fi deschisa sambata, 7 decembrie si va putea fi vizitata, pana in seara licitatiei, intre orele 10:00-19:00.

Grimberg a intrat pe piata romaneasca de arta in aceasta toamna, prin lansarea unei case de licitatii si a unei galerii de arta ce au in portofoliu o serie de piese de colectie, printre care se numara picturi si sculpturi apartinand unor artisti romani de renume.

Preşedinte al “Federaţiei Patronale din Comerţul cu Obiecte de Artă”din România, între 1992 şi 2002, şi al “Patronatului Comercianţilor de Artă” din Romania din 2002  până în prezent, Ştefan Grimberg, vechi şi avizat colecţionar de artă, este cunoscut în zona pieţei de artă încă din 1992, când a înfiinţat firma “DA VINCI”.