Leonardo DiCaprio, Revelion pe iaht, în Saint Barts, cu fiica lui Lorenzo Lamas

Starul din „Titanic”, Leonardo DiCaprio, în vârstă de 48 de ani, și tânăra Victoria Lamas, în vârstă de 23 de ani (după care se zvonește că i s-au aprins călcâiele), au petrecut Revelionul pe un iaht, în Saint Barts, potrivit unei surse citate de Page Six.
În ciuda faptului că apropiați ai celor doi susțineau, anterior, că cei doi erau doar prieteni, petrecerea de Revelion a fost a patra  întâlnire, în mai puțin de o lună, la care au fost surprinși.
DiCaprio era îmbrăcat lejer, pentru întâlnirea de pe iaht, purtând un tricou alb și o șapcă de baseball gri.
 
De asemenea, prietenii săi Drake și Tobey Maguire au fost văzuți pe același iaht de lux, de Revelion, ambii îmbrăcați lejer în tricouri simple.
 


Prima întâlnire, la cină
 


Prima întâlnire dintre DiCaprio și fotomodelul Victoria Lamas, care a alimentat zvonurile privind o eventuală poveste de iubire, a avut loc luna trecută, când cei doi au fost surprinși luând cina la un restaurant.

Tatăl ei, actorul Lorenzo Lamas, a declarant, în exclusivitate, pentru The Post că a fost „lovită” de sentimentele pentru actorul „Lupul de pe Wall Street”.

„Știu că îi place foarte mult”, a spus Lorenzo la începutul acestei săptămâni.

„Cred că s-au întâlnit luna trecută.
Nu sunt sigur de circumstanțe, dar asta mi-a spus ea”, a mai spus Lorenzo Lamas.

Deși DiCaprio are o înclinație recunoscută pentru femeile mai tinere, o sursă apropiată actorului a declarat, pentru Page Six, la momentul primei lor întâlniri, că nu este nicio relație între actor și fotomodel.
„Amândoi au fost așezați (nu unul lângă celălalt) la o cină de grup”, a explicat o persoană din interior, după ce au apărut fotografii cu Leonardo și Victoria. 
 

 
DiCaprio se bucură de libertate, după despărțirea de fosta iubită 

 

Actorul din „Don’t Look Up”, la rândul său, își trăiește cea mai bună parte din viață, în care se bucură de faptul că este singur,  după despărțirea de partenera sa Camila Morrone, cu care a avut o relație de lungă durată.
De asemenea, Leonardo DiCaprio a stârnit recent zvonuri de dragoste cu supermodelul Gigi Hadid, după ce au petrecut timp împreună la o petrecere din Săptămâna Modei din New York.
Cei doi au fost văzuți, de asemenea liniștiți, la Casa Cipriani din New York, în noiembrie 2022.
„În mare parte [au fost] petreceri cu grupuri și solo de câteva ori”, a spus o sursă la acea vreme.
 
3 Ianuarie 2023