Lady Gaga cere scuze după moartea lui „Zombie Boy”, sursa ei de inspiraţie

Modelul şi actorul Rick Genest, supranumit „Zombie Boy”, care a murit la 32 de ani, reprezenta o sursă de inspirație pentru Lady Gaga.

Zombie Boy, al cărui nume real era Rick Genest, a încetat din viață miercuri în jurul orei locale 17:00 (21:00 GMT), potrivit postului public Canadian Broadcasting Corporation (CBC). Inițial, decesul a fost considerat o sinucidere, relatează Allure.

Cântăreaţa Lady Gaga, alături de care artistul canadian a apărut în videoclipul piesei "Born This Way" (2011), s-a declarat devastată de vestea morţii acestuia. "Sinuciderea prietenului meu Rick Genest, Zombie Boy, este mai mult decât devastatoare. Ar trebui să facem mai mult pentru a schimba cultura actuală, să punem sănătatea mintală pe primul plan şi să suprimăm stigmatizarea care ne face să nu putem să vorbim despre aceste lucruri", a declarat artista americană într-un mesaj publicat pe Twitter.

"Dacă suferi, sună un prieten sau o rudă azi. Trebuie să ne salvăm unii pe alţii", a mai scris Lady Gaga.

Ulterior, Lady Gaga a cerut scuze public pentru că a vorbit despre sinuciderea lui Genest, după ce familia acestuia a insistat că moartea lui a fost un accident. Potrivit Daily Mail, rudele susțin că decesul s-a produs când Genest a căzut de la balconul apartamentului său din Montreal. Lady Gaga a șters primul mesaj de pe Twitter și a transmis: "Dincolo de respectul pentru familia lui Rick, pentru Rick și pentru moștenirea sa, cer scuze dacă am vorbit prea curând, de vreme ce nu a existat un martor sau vreo dovadă care să susțină cauza morții.
Nu am dorit sub nicio formă să trag vreo concluzie greșită. Condoleanțele mele cele mai profunde întregii familii și prietenilor."


Devastată de vestea morții lui Rick, artista a postat o a doua imagine în care apăreau împreună în clipul ei. "Arta pe care am făcut-o a fost sacră și emoționantă pentru mine. A fost un artist incredibil, iar opera și inima lui vor continua să trăiască. Odihnește-te în pace, suflet frumos", a mai scris Lady Gaga.

Familia modelului a precizat că există multe nepotriviri în privința morții lui Rick pentru ca aceasta să fie considerată o sinucidere și a acuzat graba cu care oamenii trag concluzii în această situație.
Conformsurselor citate de cotidianul britanic, Zombie Boy a alunecat și a căzut de la balcon după ce i-a spus iubitei sale că se duce să fumeze o țigară. Când a observat că acesta nu s-a întors, tânăra a plecat să-l caute și l-a văzut zăcând pe caldarâm. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

6 August 2018