Astfel, pe parcursul întregii Săptămâni Altfel, elevii claselor I-IV pot participa la o oră de experimente practice și atractive din sfera biologiei și chimiei, descoperind inovații din sănătate și agricultură ce ne ajută să avem o viață mai bună. Aceștia vor avea ocazia să afle lucruri surprinzătoare despre materiale sau substanțe pe care le folosesc zi de zi de la o echipă de 6 foști olimpici naționali și internaționali la chimie și biologie.
În prezent, 5 dintre aceștia sunt studenți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din București, iar unul studiază știintele naturale în cadrul Universității Cambridge, Marea Britanie.“Misiunea Bayer este folosirea știintei pentru obținerea unei vieți mai bune. Experiența Bayer de peste 150 de ani în domeniul inovației ne face să ne dorim să transmitem mai departe tinerei generații entuziasmul de a cerceta, de a descoperi, de a învăța și de a deveni mai târziu persoane care își vor dori să folosească inovația pentru a îmbunătăți calitatea vieții”, a declarat Andreas Schremmer, Director General Bayer România.
În cadrul experimentelor dedicate sănătății, copiii vor lucra împreună cu cei 6 studenți pentru a descoperi vitamina C în diferite sucuri de fructe, vor afla din ce sunt formate oasele și de ce este important calciul în menținerea sănătății acestora, precum și avantajele consumării vitaminelor în forma efervescentă. Si cum organismele vii includ și plantele, o parte a experimentelor practice se referă la descifrarea compoziției legumelor, măsurarea pH-ul din sol și diferențierea plantelor în funcție de grup.
Accesul copiilor la experimente se va face în grupe sau clase de maxim 30 de elevi, prin prezenţa şi supravegherea directă a învăţătorilor sau a părinților, în sesiuni dedicate. “Laboratorul de ştiinţe Bayer” va fi amenajat în rondul central din Parcul Lumea Copiilor, intrarea de lângă Palatul Naţional al Copiilor, sectorul 4, Bucureşti. Laboratorul va fi deschis în perioada 6-10 aprilie, în intervalul orar 8:00 – 19:00. Înscrierile pentru participare se fac, pentru fiecare clasă, de către învăţător sau, individual, de către unul din părinți până la data de 1 aprilie, la persoana de contact Paula Popa, telefon 0742.049.418.