La şcoală în România. Ce s-a întâmplat cu adevărat la Liceul Tudor Vianu?

Pentru a ne apropia de adevăr, ar trebui să facem abstracţie de acest caz şi să vedem care-i treaba cu şcoala situată pe poziţia a cincea în ţară după media notelor la admitere.
În aceste zile, opinia publică s-a împărţit în mai multe tabere în urma acuzaţiilor unui părinte cum că un elev s-a târât în genunchi pentru a-şi mări nota la matematică.
Sunt trei poziţii pe care se situează cei implicaţi: cei îngrijoraţi şi care susţin mărturia părintelui, cei care spun că totul n-a fost decât o glumă nevinovată şi scepticii, cei care afirmă că nu au suficiente date pentru a putea să-şi formeze o opinie.
Dar ce s-a întâmplat cu adevărat la Liceul Tudor Vianu? Pentru a ne apropia de adevăr, ar trebui să facem abstracţie de acest caz şi să vedem care-i treaba cu şcoala situată pe poziţia a cincea în ţară după media notelor la admitere.

Promovabilitatea la acest liceu este 99%. Au fost ani, de exemplu 2012, când toţi elevii liceului au luat examenul de BAC, media de admitere e de cel puţin 9,50 şi şcoala are cam 100 de olimpici în fiecare an care ajung în faza pe ţară la discipline precum matematică, informatică, fizică, bilogie, chimie, la care se adaugă cel puţini zece olimpici medaliaţi internaţional. Liceul Tudor Vianu e o instituţie de elită.
În acelaşi timp, e şi una publică. Adică părinţii nu plătesc taxe de şcolarizare. Nu oficial - pentru că meditaţiile intensive făcute încă din clasa a cincea pentru a avea o brumă de şansă de a intra la un astfel de liceu nu le contabilizează nimeni.