Iulia Ionescu, adolescenta dispărută, a fost găsită!

Fata în vârstă de 15 ani, dispărută miercuri în Capitală, a fost găsită într-un tren în care a urcat la Suceava, venind spre Bucureşti, după ce a fost identificată de şeful de tren care a anunţat Poliţia.
UPDATE: Iulia Ionescu e în drum spre Bucureşti, în custodia Poliţiei Române.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat că Iulia Ionescu se află în custodia Poliţiei şi se îndreaptă spre Bucureşti, unde va fi predată familiei.

Tobă a mai precizat că fata nu a fost victima vreunei infracţiuni cât a fost dispărută. Totodată, ea a colaborat de la bun început cu poliţiştii care au identificat-o în tren, a arătat acesta, sâmbătă seară, într-o conferinţă.

Petre Tobă a mai spus că în acest caz Poliţia Română a beneficiat inclusiv de sprijinul SRI. El a mai menţionat că, în perioada în care fata a fost dispărută, au fost primite, în acest caz, 46 de apeluri la 112.

UPDATE Şef de tren: Fata dispărută era însoţită de un călugăr în gara Suceava, dar a urcat singură în tren.

Iulia Ionescu, fata de 15 ani, dispărută miercuri din Capitală, a fost însoţită în gara din Suceava de un bărbat în straie monahale, care i-a cumpărat biletul de tren pentru Bucureşti, fata urcând singură în tren, după ce şi-a dat jos hainele călugăreşti, în prezent fiind în audieri la Focşani.

Cornel Grigoriciuc, şeful trenului internaţional Moscova - Bucureşti, a declarat că adolescenta, îmbrăcată în straie călugăreşti, a fost însoţită în gară de un bărbat şi el îmbrăcat în haine monahale.
Potrivit sursei citate, fata s-a dezbrăcat de aceste straie înainte să urce singură în tren, rămânând în haine civile - pantaloni şi o jachetă neagră, ea urcând apoi singură în tren.

Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti.

Fata avea bilet pe ruta Suceava - Bucureşti, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, şeful Poliţiei TF Suceava.
"S-a eliberat un bilet la ghişeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghişeu", a spus Catană.

Şeful de tren a anunţat Poliţia la 112, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv.

Fata a fost recunoscută de un angajat CFR în jurul orei 17.15, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia, a declarat pentru MEDIAFAX Alina Predescu, purtător de cuvânt la CFR Călători.

Potrivit sursei citate, fata a urcat în tren la Suceava şi călătorea cu bilet.
Şeful de tren a anunţat Poliţia, iar poliţiştii au urcat în tren la Bacău şi au coborât cu adolescenta la Focşani.

Conform unor surse, tânăra şi-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, şi a rugat-o s-o ierte. Iulia i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

UPDATE Patriarhie: Nu avem deocamdată informaţii că Iulia Ionescu ar fi fost la vreo mănăstire din Suceava.

Constantin Stoica a spus că, imediat după aflarea veştii că fata a fost găsită şi că a urcat în tren la Suceava, unde era îmbrăcată în haine de călugăriţă, Patriarhia a contactat Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să verifice dacă Iulia Ionescu a plecat de la o mănăstire de acolo.

Până în acest moment, nu s-a confirmat că fata ar fi fost la o mănăstire din zonă, dar verificările continuă, a mai spus Stoica.

Iulia Ionescu, fata de 15 ani, dispărută miercuri în Capitală, a fost găsită într-un tren în care a urcat la Suceava, venind spre Bucureşti, după ce a fost recunoscută de şeful de tren care a anunţat Poliţia.

Fata a fost recunoscută de angajatul CFR în jurul orei 17.15, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia, a declarat pentru Mediafax Alina Predescu, purtător de cuvânt la CFR Călători.

Ea a urcat în tren la Suceava şi călătorea cu bilet până la Bucureşti.
Şeful de tren a anunţat Poliţia, iar poliţiştii au urcat în tren la Bacău şi au coborât cu adolescenta la Focşani.

Fata era îmbrăcată în veşmânt bisericesc, a mai spus Predescu.

Conform unor surse, tânăra şi-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, şi a rugat-o s-o ierte. Iulia i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat pentru Mediafax că, după ce au apărut în presă informaţiile privind găsirea Iuliei Ionescu, se fac verificări, dar încă nu s-a confirmat că fata ar fi fost la o mănăstire din Suceava.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ioanaa pe 15 Feb 2014, 22:48
    adolescentii zilelor noastre

    Daca nu le cumperi smart phone intra in depresie, daca nu le dai voie sa aiba iubit la 12 ani se sinucid, la 14 ani fac copii, cand ii apuca damblaua fug de acasa....si parintii saracii trag ponoasele. Uitati-va bine la ei caci ei sunt generatia care ne va plati noua pensiile...:))

    6
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod