Am stat de vorbă cu Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România, despre viitorul pentru care ar trebui să facem fiecare dintre noi cât de puțin. Despre ”picătura dintr-un ocean” și despre planul ambițios al companiei, vă lăsăm să citiți în rândurile de mai jos:
Nestlé a început în 2019 acțiunile de ecologizare. A urmat plantarea de puieți de salcâm și de molid din 2020 și 2021, iar în 2022 a plantat 20.000 de puieții de salcâm în comuna Mârșa din Giurgiu, un proiect în parteneriat cu Mai Mult Verde, Pădurea de Miere. Ce urmează?
Irina Siminenco: Anul acesta extindem Pădurea de Miere din Comuna Mârșa cu încă 15.000 de puieți de salcâm, plantați pe 3 hectare. Am dorit să implicăm și consumatorii noștri în acest proces și de aceea fiecare puiet plantat în acest an reprezintă o promisiune îndeplinită unui consumator care s-a înscris în campaniile noastre pentru un viitor mai bun. Astfel, consumatorii noștri se simt direct implicați și responsabili alături de noi în acest demers de plantare și de protejare a mediului înconjurător.
Pe lângă plantare, noi suntem implicați și în reciclarea tuturor capsulelor de cafea Nespresso și NESCAFÉ® DOLCE GUSTO® pe care le punem pe piață, am schimbat ambalajele pentru majoritatea produselor noastre pentru a fi designed to be recycled și ne implicăm activ în educarea tinerei generații în spiritul respectului față de mediu. Continuăm campaniile de conștientizare și proiectele educaționale în școli primare prin intermediul proiectului PACT Planeta Albastră Contează pe Tine derulat împreună cu partenerii noștri sociali de la Fundația PRAIS.Există o credință generalizată, cel puțin la noi, că gesturile noastre mici pentru sustenabilitate sunt picături într-un ocean. Pune Nestlé, prin demersurile sale, prin planul său de a planta la nivel global 20 de milioane de copaci, mai multe găleți de apă în acest ocean? Câte găleți înseamnă 20 de milioane de picături?
Irina Siminenco: Nici mult, dar nici puțin, înseamnă exact cât trebuie pentru ca fiecare dintre noi să-și aducă contribuția la schimbarea pe care o vrem în jurul nostru.
În România anul acesta ajungem la 90.000 de puieți plantați, o adevărată pădure și nu ne oprim aici. Anul viitor vom planta puietul cu numărul 100.000. Suntem conștienți însă că nu se poate face nimic de unul singur, avem nevoie ca fiecare dintre angajații noștri voluntari, partenerii noștri, instituțiile din Giurgiu și nu numai, Asociația Mai Mult Verde, să ne fie alături în acest demers și să adauge picăturile lor, numai așa acest ocean verde poate menține planeta noastră sănătoasă. Cel mai mare impact este dat de puterea exemplului. Da, pentru Nestlé, numărul acesta ne ajută să ne îndeplinim obiectivul de zero emisii nete până în 2050, dar trebuie să lucrăm împreună la nivel de societate pentru a putea atinge obiectivul planetei asumat prin Acordul de la Paris, pentru o creștere de maxim 1,5 grade Celsius.Dacă la nivel global planul ambițios ajunge la 20 de milioane de copaci, în România câți vor fi plantați? Care este "porția" României?
Irina Siminenco: Contribuția României este una semnificativă, cu fiecare an adăugăm 10.000-15.000 de puieți la Pădurea de Miere și în acest fel vrem să susținem biodiversitatea, comunitățile de albine, dar și comunitățile de apicultori.
Pentru că este un lucru știut că atunci când vor dispărea albinele, nu vom mai avea nici mâncare pentru a hrăni populația acestui glob. Cum spuneam, anul viitor ajungem la 100.000 de puieți plantați și vom continua an de an, atât cât va fi nevoie pentru a ne atinge obiectivele. Am o întrebare un pic mai personală. Ești, de ani buni, Corporate Affairs Manager în această companie. Ești, fără îndoială, unul dintre oamenii-cheie care contribuie cu foarte multe picături la oceanul despre care am vorbit mai sus. Cum e să fii Irina Siminenco?
Irina Siminenco: O îmbinare frumoasă între pasiune și încăpățânare, provocări și satisfacții! Din poziția de Corporate Affairs Manager la Nestlé România am șansa să dezvolt mai multe proiecte de responsabilitate socială – de la cele pentru mediu, pentru tineri, până la proiectele de nutriție și proiectele educaționale din școli pe care le derulăm în fiecare an. Am o satisfacție deosebită să văd că programele gândite de noi, prind contur și ajută românii să-și îmbunătățească viața și să mănânce mai sănătos și mai echilibrat, când tinerii care au început acum 10 ani ca intern/trainee în programele noastre de Youth ajung tineri profesioniști seniori (un paradox!) sau când pădurile noastre prind contur.
De-abia aștept să savurez prima linguriță de miere de la salcâmii plantați de mâna noastră! Ce urmează? (pentru Nestlé și pentru Irina Siminesco)
Irina Siminenco: Pentru Nestlé urmează proiecte noi și de impact în 2024, iar pentru mine, Irina, înseamnă multă pasiune, muncă, agitație, dar și multă energie pozitivă cu care mă încarc după fiecare lucru dus la bun sfârșit. La final de an resursele sunt epuizate, dar este o oboseală plăcută când știi că ai lăsat ceva durabil în urma ta.