Georgiana Saizescu, despre cea mai bună decizie din viața ei

Așa cum spune chiar ea, numele ei are o istorie îndelungată în cinematografia românească. Născută Paraschivescu, Georgiana a ajuns să poarte cu mândrie acest nume după căsătoria cu regizorul Cătălin Saizescu, fiul lui Geo Saizescu.
Originară din Pitești, provenind dintr-o familie de intelectuali, Georgiana a absovit Liceului de Artă ”Dinu Lipatti” și a urmat actoria la UNATC.
 
Am stat de vorbă cu Georgiana despre câte-n nume și-n stele, proiecte, carieră și viață de familie:

E o binecuvântare sau un blestem să porți un nume atât de celebru în cinematografia românească?
 
Georgiana Saizescu: Bineînțeles că este o binecuvântare! Saizescu este un nume cu greutate, cu o istorie îndelungată în cinematografie, sunt mândră că-l port!
 
 

Cum e mariajul cu o persoană care lucrează în același domeniu?
 
Georgiana Saizescu: Nu știu cum este pentru alții… dar mariajul meu cu Cătălin este unul animat, bazat pe dragoste, răbdare, înțelegere și mai ales comunicare. Ne completăm bine, ne acceptăm unul celuilalt punctul de vedere și ne încurajăm ori de câte ori unul dintre noi are vreo problemă. Ne este bine împreună și facem o super echipă și în viața profesională.

Care a fost momentul decisiv când ai știut că vrei să devii actriță și cum te-a influențat acest lucru în cariera ta?
 
Georgiana Saizescu: Momentul în care am știut că vreau să fac actorie a fost după ce am câștigat câteva ediții ale unui concurs în care trebuia să susținem câte trei probe: muzică, teatru și dans. Muzica era pe terenul meu, dansul la fel, dar cu teatrul era prima dată când luam contact.
Oricum, a fost cea mai bună decizie!
 
 

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în cariera ta de actriță și cum le-ai depășit?
 
Georgiana Saizescu: Cred că provocările sunt binevenite în orice domeniu, dar cel mai important este felul în care le privești și cum reușești să le faci față. Ele te ajută să evoluezi! Toate participările în concursuri au fost provocări, mai ales participarea în Semifinala Eurovision România din 2019! Și rolul „Carmen” din VISUL a fost o provocare… dar cea mai mare cred că a fost rolul din „Scurtcircuit” - Mihaela, asistenta de la prematuri.

Dintre toate rolurile pe care le-ai interpretat, în teatru și film, care a fost cel mai apropiat de inima ta și de ce?
 
Georgiana Saizescu: Îmi este greu să spun care este rolul cel mai apropiat de inima mea… Fiecare rol interpretat este o părticică din mine și fiecare are farmecul și importanța lui. Acum este momentul "Carmen"!
 
 
 
Ce actori sau actrițe (români sau internaționali) te-au inspirat sau influențat în cariera ta?
 
Georgiana Saizescu: Sunt actori români care m-au inspirat și m-au influențat. Luminița Borta, actriță la Teatrul  Alexandru Davila din Pitești, este una dintre ei… pentru că am crescut „cu ea pe scenă” și tot ea m-a ajutat să mă pregătesc pentru actorie. Apoi, în facultate, doamna Mirela Gorea care ne-a fost ca o mamă, George Ivașcu un profesor foarte bun, întotdeauna aproape de studenții lui...
Și nu în ultimul rând domnul Virgil Ogășanu a cărui asistentă am fost, la clasa de actorie din cadrul Facultății de Arte Hyperion. Lângă el, practic, am mai făcut încă o dată facultatea, m-a învățat foarte multe.

Cum se compară experiența ta de a lucra în film cu cea de a lucra în teatru? Ai o preferință între cele două?
 
Georgiana Saizescu: Am făcut mai mult film decât teatru, dar îmi plac la fel de mult. Sunt diferite și tocmai asta este frumusețea. La teatru fiecare reprezentație este unică, iar la film este totul atunci - în acel moment în care se filmează - și rămâne… sau nu (dacă te taie la montaj).

Cât de mult te-ai identificat cu Carmen?
 
Georgiana Saizescu: „Carmen” a fost un rol foarte ofertant pentru mine. Nu m-am identificat deloc cu ea. Ca firi și valori suntem diametral opuse. Avem în comun doar dragostea și respectul pentru meserie.
 
 

Poți să ne descrii procesul tău de pregătire pentru un rol nou? Cum te apropii de construirea unui personaj? Cum a(i) fost cu Carmen?
 
Georgiana Saizescu: Construirea unui rol implica mai multe etape. Încep, evident, prin citirea scenariului pentru a înțelege contextul personajului, analizez motivațiile, relațiile și evoluția acestuia în poveste. Apoi încep efectiv lucrul pe personaj, identific obiectivele, obstacolele, trecutul lui și schimbările prin care trece, aspectul fizic… postură, gesturi, voce. 
 
 
 
„Carmen” m-a scos din zona de confort și prin studiul personajului am înțeles-o și am început să „o apăr".
Ea este o femeie puternică, hotărâtă, concentrată pe carieră. Are nevoie de un bărbat puternic lângă ea, care să-i ofere echilibru și siguranță materială. „Alex", iubitul ei, nu îi poate oferi toate astea… iar relația lor s-a consumat și nu mai au prea multe în comun.

Care este mesajul sau impactul pe care speră să-l aibă arta ta asupra publicului?
 
Georgiana Saizescu: Îmi doresc să ajung la inima publicului, prin ceea ce sunt, prin ceea ce fac, să le transmit emoție și să reușesc să-i surprind plăcut cu fiecare rol asumat.
 
 

Cum crezi că evoluează industria cinematografică și teatrală în România, și care este locul tău în această evoluție? 
 
Georgiana Saizescu: Eu cred că industria teatrală și cinematografică evoluează frumos, este pe drumul cel bun. Au început să se facă din ce în ce mai multe filme românești, dar și proiecte teatrale deosebite. Sunt foarte mulți actori talentați! Cine susține că nu mai avem „actori ca odinioară” greșește profund. Pentru ca noi toți artiștii să existăm, să putem aduce în fața publicului cele mai frumoase povești, avem nevoie de încredere și susținere. Să meargă publicul la teatru și la cinema, să sprijine filmul românesc! 
Experiența cinematografică de acasă nu are nicio legatură cu experiența din cinematograf!

Ne poți spune despre proiectele tale viitoare? Există un anumit tip de rol sau proiect pe care îl cauți?/ Unde și în ce te putem vedea zilele acestea, anul acesta, dincolo de „Visul”, mai ai alte proiecte?
 
Georgiana Saizescu: Proiecte de viitor sunt multe, dar concret vom intra în lucru cu un film istoric de lungmetraj despre Iuliu Maniu și nu pot dezvălui mai multe…
Altfel, îmi doresc să joc în musical, într-un film psihologic, într-un thriller…
Oricum dacă vreți să o cunoașteți pe „Carmen”, mergeți din 12 decembrie la cinematograf să vedeți VISUL!
 
 

Ce sfat ai avea pentru tinerii artiști români care aspiră să devină actori?
 
Georgiana Saizescu: Sfatul meu pentru tinerii artiști este să-și urmeze visul indiferent de obstacolele întâlnite! Este esențial în viață să faci ceea ce îți place și ce te face fericit, pentru că atunci nu mai simți greul când muncești.

Și o ultimă întrebare: tu ai plămânii mici?
Georgiana Saizescu: Da, și eu am plămânii mici câteodată! Nu sunt fumătoare și ...
„mă deranjează fumul de țigară, nu înțelegi”?
 
(Ca să înțelegeți ce e cu plămânii mici, trebuie să vedeți ”Visul”!)