Vin vremuri grele pentru vegetarieni, cel puţin pentru cei din Italia, dacă propunerea de lege a unui om politic va fi adoptată de Parlament. Elvira Savino, parlamentar al partidului de centru-dreapta Forza Italia, cere pedepsirea prin lege a părinţilor care îşi obligă copiii să urmeze diete vegane sau alte "comportamente alimentare nebuneşti şi periculoase".
Cunoscută sub numele generic "legea Savino", propunerea legislativă vizează sancţionarea obiceiurilor alimentare nesănătoase pe care părinţii le practică în detrimentul copiilor, relatează cotidianul italian La Repubblica, citat de ziarul britanic The Guardian.
Savino, care a lucrat în domeniul relaţiilor publice înainte de a fi aleasă în parlamentul italian, în 2008, a scris în introducerea legii că a devenit tot mai răspândită în Italia convingerea că dieta vegetariană, chiar şi cea în forma mai rigidă, dieta vegană, are beneficii pentru sănătate. "Nu avem obiecţii dacă persoana care face această alegere este un adult informat. Problema survine dacă e vorba de un copil", a declarat politiciana.
Pentru a contracara "excesul de promovare" de care se bucură dieta vegetariană, Elvira Savino cere prin lege o pedeapsă de până la un an de închisoare pentru cei care îşi obligă copiii să fie vegetarieni sau vegani, şi până la trei ani de detenţie dacă minorul are mai puţin de trei ani.
Pedeapsa pentru părinţii ai căror copii se îmbolnăvesc sau suferă de malnutriţie ca urmare a unui regim vegetarian este cuprinsă între doi şi patru ani de închisoare, iar în cazul decesului minorului aceasta se încadrează între patru şi şase ani.