Incendiul din Colectiv: Show-ul trupei Goodbye To Gravity, un dezastru infernal

Sute de oameni au stat sâmbătă la coadă pentru dona sânge


Medicii legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" au identificat, până duminică seară, 27 de persoane decedate în incendiul din Club Colectiv, una fiind recunoscută de părinţi la Spitalul Universitar Bucureşti, a declarat Abdo Salem, şef de secţie la INML.

Vrem să transpunem publicul pentru o ora şi jumătate în altă lume, pentru asta ne vom folosi de decoruri special create pentru acest concert, de un lighting design deosebit, precum şi de efecte pirotehniceGoodbye To Gravity
Abdo Salem, şeful Departamentului de Medicină Legală Clinică din cadrul INML, a declarat că, sâmbătă, au fost identificate 23 de persoane din cele 26 care au fost aduse la INML "Mina Minovici", în timp ce pentru alţi trei nu s-a prezentat nimeni.
"În cazul celor trei persoane decedate pentru care nu s-a prezentat nimeni vom relua mâine (n.r. - duminică) investigaţiile pentru identificare, prin alte proceduri", a spus Abdo Salem.

Cea de-a 27-a persoană decedată în incendiu a fost recunoscută de către părinţi încă de vineri seară, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, potrivit managerului Cătălin Cârstoiu. "Încă de ieri (n.r. - vineri) au venit părinţii. Era o tânără pe care au recunoscut-o după cizme", a mai spus managerul SUUB.

INML a afişat, la intrarea în institut, lista cu cele 23 de persoane decedate care au fost identificate, listă prezentată integral de agenția Mediafax: Ruşitaru Alexandru, Hamed Ştefan, Ioniţă Cătălina, Simion Alexandru, Epure Anda Ioana, Vulcu Maria, Florea Valentina, Opriţă Carmen Irina, Matei Gabriel, Palada Radu, Nelu Tilie, Ţelea Vlad, Enache Diana, Baldovin Nicoleta, Tripa Ioan, Georgescu Paul Alexandru, Rugină Adrian, Ignat Constantin, Laurenţiu Varlam, Alexandru Mihai, Ion Maria, Fieraru Valentin şi Vieru Mihaela.

Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 29.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că este vorba despre două femei, care erau în stare critică. Femeia care a decedat la Spitalul Bagdasar avea 31 de ani şi se numea Mimi Voicu, potrivit unor surse apropiate victimei, citate de Mediafax.

Ulterior, încă o victimă a incendiului de la clubul Colectiv, o tânără de 26 de ani, a murit, la Spitalul Bagdasar, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu ajungând la 30. Un număr de 29 de persoane internate în spitale din Capitală în urma incendiului izbucnit în clubul Colectiv nu au fost încă identificate, în timp ce identitatea altor 38 de răniţi a fost stabilită, anunţă Parchetul instanţei supreme, care precizează că audierile la Poliţia Capitalei continuă.

Procurorii au ridicat, sâmbătă, probe pentru a determina împrejurările în care s-a produs incendiul de la Colectiv, au examinat şi identificat trupurile neînsufleţite ale victimelor şi au verificat care sunt victimele spitalizate, stabilind care pot fi audiate, arată un comunicat al Parchetului.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod