Jurnalistul Alexandru Matei, de la Ziarul Financiar, este unul dintre cei care s-au aflat, vineri seară, la concertul din Clubul Colectiv în timpul căruia un incendiu devastator a luat viaţa a 27 de oameni. Jurnalistul povesteşte clipele trăite, într-un material preluat de agenţia Mediafax.
"Eram undeva la jumătatea clubului când de la artificii a luat foc buretele de pe unul dintre stâlpii de susţinere din faţa scenei. În primele secunde totul părea sub control, unul dintre bodyguarzi venea cu un mic extinctor să stingă focul. Fără panică, i-am zis celui cu care am venit la concert să o luăm spre ieşire pentru orice eventualitate. Asta a fost decizia care cred că mi-a salvat viaţa.
Într-un interval de nici 10 secunde, timp în care am parcurs câţiva metri, focul a ajuns la tavan, unde s-a extins cu repeziciune. Acesta a fost momentul în care lumea s-a panicat şi a început să încerce să iasă din club. La început, una dintre cele 2 uşi de la intrare era blocată/închisă, însă până am ajuns la ieşire a fost deschisă sau spartă.
În spatele meu era haos, lumea se împingea, tot ce încercam să fac era sa îmi ţin echilibrul şi să nu calc pe oamenii căzuţi la pământ din cauza îmbulzelii.
Am căzut şi eu, dar din fericire reuşisem să ies şi am căzut în lateral, lângă uşă, dar am reuşit să mă ridic repede. La câteva secunde după ce am ieşit sau chiar cand ieşeam, nu îmi mai amintesc exact, a ieşit un fum negru din club. La câteva minute după ce am ieşit am încercat să mă duc spre intrare, să văd dacă pot ajuta, dar a ieşit o limbă de foc şi din nou un fum gros. Primul la faţa locului a fost un echipaj de poliţie, care după estimarile mele a ajuns în 15-20 de minute. În scurt timp şi pompierii.
Problema echipajelor de interventie cred că a fost faptul că pe poarta principală a fabricii nu poate intra o maşină de pompieri, a trebuit deschisă o poarta din spate.
După venirea pompierilor au început să scoată oamenii care mai erau înăa în club, căzuţi la pământ, unii trăiau, dar aveau arsuri grave. Toata lumea era disperată, era un infern acolo, ieşeau oameni arsi sau în stare de şoc, care abia mai puteau respira. Erau oameni care strigau "aer, aer”.
La 5-10 minute dupa venirea pompierilor am plecat, era un adevarat infern. Cred că tot ce a luat foc pe tavan a căzut pe oameni. Erau persoane care ieşeau cu părul sau hainele în flăcări. A fost o chestiune de secunde între viaţă şi moarte, focul s-a extins în câteva secunde pe tot tavanul."
Comentarii (1)
cam ciudat 27 de morti in bucuresti, si imediat 217 pasageri din care 17 copii,daca observati peste tot cifrele 2,1 si 7,fffff ciudat
Posteaza comentariu