IL PASSO își consolidează poziția pe piața din București și deschide magazin în Promenada Mall

IL PASSO, unul dintre cei mai mari retaileri autohtoni de pantofi şi accesorii, anunță deschiderea celui de-al 14-lea magazin din țară și a celei de-a 6-a unități a rețelei din capitală. Magazinul, a cărui investiție totală depășește 130.000 de euro, va fi inaugurat pe 17 octombrie în cel mai nou mall bucureștean, Promenada.
Magazinul reprezintă cea de-a 14-a locație a brandului a cărei lansare are loc în luna octombrie, la scurt timp după inaugurarea unității din AFI Palace Ploiesti. Magazinul din zona Floreasca va avea o suprafață de 93 mp. Clienții vor fi întâmpinați cu peste  500 de modele de încălţăminte şi accesorii pentru femei şi bărbaţi, produse ce fac parte din colecția de toamna – iarnă 2013 / 2014.  

Odată cu inaugurarea magazinului din Promenada Mall, IL PASSO își consolidează poziția pe piața autohtonă deschizând nu mai puțin de 5 unități pe parcursul a 20 de luni.
Patru dintre acestea sunt localizate în cele mai importante mall-uri inaugurate în România în ultimii doi ani (Palas Mall Iași, Electroputere Park Craiova, AFI Palace Ploiești și Promenada Mall), iar una dintre ele este de tip outlet.   

În prezent IL PASSO operează 13 magazine deschise în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Craiova și Ploiești. Reţeaua de distribuţie este completată de outlet-ul din Fashion House Militari și de magazinul online lansat în 2011.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod