Gabriel Cotabiţă, operat marţi dimineaţă de medicii de la Spitalul Floreasca

Solistul se află în continuare în stare gravă la Spitalul Floreasca


Investigaţiile complexe indicau, în 11 mai, drept cea mai probabilă cauză a stopului cardio-respirator suferit de Cotabiţă o tulburare severă de ritm cardiac, produsă în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca arătau atunci că sunt "excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral".

Un examen RMN efectual în 12 mai a pus în evidenţă prezenţa unor zone de leziuni cerebrale grave.

Tulburarea severă de ritm cardiac care a provocat stopul cardio-respirator a scăzut debitul sanguin cerebral şi implicit oxigenarea creierului a fost precară. De aceea se vorbeşte despre "leziuni cerebrale greu cuantificabile, în acest moment", spuneau surse medicale.

De când a fost internat, preotul spitalului a oficiat mai multe slujbe pentru sănătatea artistului, atât singur, cât şi în prezenţa prietenilor sau familiei cântăreţului. Preotul nu a fost în salonul unde este internat Gabriel Cotabiţă, fiind într-o secţie cu multe restricţii.

Foto: Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod