Apropiaţii lui Gabriel Cotabiţă spun că starea lui este critică şi nu ştiu când îşi va reveni. În urma stopului cardiac suferit, creierul sau nu a mai fost oxigenat, iar acest lucru este posibil să-i fi provocat leziuni cerebrale care pot avea urmări serioase. "Nu este bine deloc. Este în stare critică. Este crunt ce i se întâmplă, doar prin puterea gândului putem să îl ajutăm, noi toţi, să se facă bine", a spus Horia Moculescu.
"A ţinut ascuns primul infarct, dar şi-a schimbat viaţa complet. Are multă grijă de el cu sport, dietă. A slăbit 30 de kilograme în ultimul an, dar controlat. Mi-a spus chiar înainte că ultimele analize i-au ieşit perfect şi că erau cele mai bune de până acum", a spus Mihai Pocorschi.
Din păcate, vineri dimineaţă, chiar în timp ce se antrena la sala de sport, inima solistului a cedat. Paramedicii chemaţi la faţa locului l-au resuscitat timp de 20 de minute, apoi l-au transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde medicii i-au făcut o coronarografie.
Gabriel Cotabiţă a urcat pe scenă în 1975 şi a lansat numeroase hituri. Actualmente face parte din formaţia VH2, împreună cu Mihai Pocorschi. Potrivit unor surse citate de Ştirile Pro TV, mai multe concerte programate în perioada următoare au fost anulate.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu