În cazul bărbaţilor, autoritatea, care se manifestă prin mai multe elemente, precum capacitatea de angajare şi de concediere a subalternilor, are un efect contrar şi diminuează simptomele de depresie, afirmă autorii studiului.
Cercetarea, ale cărei concluzii au fost publicate în Journal of Health and Social Behavior, a fost realizată pe un eşantion de 2.800 de persoane, femei şi bărbaţi, de vârstă mijlocie.
Cercetătorii de la Universitatea Texas, din oraşul Austin, au intervievat prin telefon 1.300 de bărbaţi şi 1.500 de femei, absolvenţi ai unor licee din statul Wisconsin, în perioada 1993 - 2004, într-o perioadă în care respondenţii aveau între 54 şi 64 de ani.
Cercetătorii au adresat respondenţilor întrebări despre autoritatea la locul de muncă şi i-au rugat să precizeze numărul de zile din săptămâna precedentă în care au resimţit simptome depresive, precum tristeţe şi sentimentul de ratare.
Atunci când fişa postului unei persoane a inclus decizia privind angajarea, concedierea şi acordarea de prime, femeile aflate în funcţii de conducere au prezentat cu 9% mai multe simptome depresive decât femeile lipsite de această autoritate.
Posteaza comentariu