Fosta noră a lui Virgul Măgureanu s-a remarcat după ce a făcut mai multe denunţuri la DNA împotriva fostului ei socru, Virgil Măgureanu, fostul director al Serviciului Român de Informaţii şi unul dintre cele mai influente personaje din România.
Alina Petre (40 de ani) a devenit soţia lui Marian Măgureanu în 2004 şi a divorţat în 2014. Cei doi au împreună o fată. În toamna anului trecut, blonda mărturisea că a fost victima violenţei domestice timp de mai mulţi ani.
Încercările Alinei de a rezolva această problemă la Poliţie nu au avut niciun rezultat. "M-am dus bătută la secţia 2 de Poliţie, cu copilul de mână. Mi s-a spus să-mi rezolv singură problemele. Am cerut ordin de protecţie şi mi s-a spus că nu ştiu cu cine mă pun. Îmi este foarte frică. Am primit ameninţări cu moartea pe stradă. Mie mi s-a demonstrat până în acest moment că familia Măgureanu reprezintă legea şi pot să aduc proble", a povestit ea la postul de televiziune B1 TV.
Alina Petre a făcut o plângere la DNA, în care aduce acuzații foarte grave de corupție la adresa unor personaje importante - Virgil Măgureau, Crin Antonescu, în calitate de fost preşedinte interimar al României, Adina Vălean, eurodeputat, soţia lui Crin Antonescu, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Elan Schwartzenberg şi Dragoş Dobrescu, oameni de afaceri, Carmen Daniela Dan, prefectul judeţului Teleorman, Gheorghe Mihai, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Elena Brânduşa Gheorghe, judecător la Tribunalul Bucureşti şi Vasile Cimpoeru, primarul oraşului Bragadiru.
Posteaza comentariu