"Avea o tumore care s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumora s-a extins", a spus soţia actorului, precizând că acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator.
Ştefănescu va fi înmormântat, marţi, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu din Bucureşti, în jurul orei 13.30, a declarat, pentru Mediafax, soţia acestuia, Vali Ştefănescu.
Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, la Teatrul Mic din Capitală, după ora 12.00, pentru ca cei care l-au cunoscut şi apreciat să îi poată aduce un ultim omagiu.
Eusebiu Ştefănescu fusese diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, în anul 2013, iar până acum actorul a fost operat de trei ori.
Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. A jucat în filme celebre, precum "Colierul de turcoaze", "Ringul", "Figuranţii", "Liceenii Rock'n'Roll" şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie.