Elevii români utilizează tehnologiile digitale pentru a revoluționa medicina, energia și educația

Chirurgia robotică este unul dintre domeniile de viitor ale tehnologiei cu impact în lume – în țara noastră s-au efectuat până în prezent peste 600 de operații ce utilizează această tehnologie. ( Prof. Dr. Irinel Popescu ). Numărul acestora și capacitatea de a realiza operații la distanță ar putea crește exponențial în următorii 5 ani datorită proiectului mâinii bionice, realizat de elevul român Constantin Voiniciuc. Astfel, utilizarea noilor tehnologii cu impact în medicină, energie sustenabilă sau educație digitală devine esențială pentru avansarea și inovarea în aceste domenii.
Programul educațional Tech School, inițiat de UPC România în 2012, a anunțat cei 4 câștigători ai competitiției naționale de proiecte, ale cărei premii au o valoare totală de 18.000 EURO. Premiile constau în bugete alocate pentru implementarea proiectelor clasate pe primele trei locuri și o excursie în tabăra organizată de NASA – premiul special acordat unui proiect de astronomie. „Robo Hand”, proiectul mâinii bionice realizat de Constantin Voiniciuc, este marele câștigător al primei ediții Tech School.

Prin amplificarea forței și controlului mâinii robotice, Constantin poate determina transformări la nivelul chirurgiei românești, mâna robotică putând fi un prototip utilizat pe scară largă în operațiile de extremă precizie și în domeniul telemedicinei în intervențiile de la distanță. Bugetul de 7.000 EURO pe care l-a câștigat îl va ajuta pe Constantin Voiniciuc, elev în clasa a XII-a în Botoșani, să dezvolte și să implementeze o versiune avansată a prototipului la care lucrează deja din timpul competiției.

Costin Costea, elev în clasa a X-a în Slobozia, creatorul tricoului de la care îți poți încărca telefonul mobil, are, de asemenea, un prototip în lucru.
’Modul în care generația actuală percepe și utilizează energia convențională poate fi transformat definitiv prin dezvoltarea acestui tip de invenție’, spune Costin. Cu ajutorul celor 5.000 EURO, ghidat de sfaturi din partea mentorilor și specialiștilor Tech School, el va putea să extindă capabilitățile de utilizare ale tricoului la alte dispozitive mobile și să optimizeze timpii de încărcare. Costin are, astfel, în plan să devină unul din promotorii, în România, ai tendinței globale de tehnologie ce interacționează cu îmbrăcămintea oamenilor.

’Mi-am dorit să creez o aplicație care să determine o tendință printre tinerii din România. Prin iGrammar, ei pot să învețe mult mai ușor și mai natural regulile limbii române’, spune Florin Gheorghe, elev în clasa a XII-a în Ploiești, a cărui aplicație – iGrammar – realizează automat online analize de sintaxă și de corectitudine a topicii.
El plănuiește să utilizeze grant-ul de 3.000 EURO pentru a dezvolta o suită de aplicații pentru PC-uri și dispozitive mobile în domeniul gramaticii și vocabularului, domeniu ce a cunoscut un declin în ultimii ani în România.

Ideea de a creea un observator mobil pentru copiii din localități ce nu beneficiază de observatoare astronomice i-a adus lui Miriam Buzgău premiul special Tech School, la categoria astronomie. Miriam a câștigat o participare la tabăra de vară organizată de Kennedy Space Center – centrul educațional al NASA, premiu care valorează aproximativ 3.000 de EURO. Ea va avea astfel oportunitatea să cunoască cele mai noi și importante tehnologii digitale în domeniul înțelegerii astronomiei pentru generațiile actuale.

Tech School are la bază o competiție pe 3 arii ale tehnologiei – programare, robotică și astronomie. În această competiție au participat copii de gimnaziu și liceu care și-au înscris pe platforma TechSchool.ro ideile despre cum pot schimba viața de zi cu zi a oamenilor prin tehnologie.
Ei au concurat pentru 4 premii, 3 dintre acestea constând în implementarea propriilor proiecte, premiul special fiind participarea în tabăra de vară pentru elevi organizată de NASA. Competiția de proiecte din cadrul programului educațional Tech School a beneficiat de un juriu internațional în cadrul căruia au analizat fezabilitatea și ingeniozitatea proiectelor oameni de știință români, mentori în cadrul programului, precum Adrian Stoica – Advanced Robotics Research la NASA/JPL, Aurora Simionescu – Einstein Fellowship Research, Stanford/NASA, Adrian Buzatu – cercetător în cadrul proiectului Atlas la CERN, Cătălin Buliga – CTO al UPC România și Alin Jderu, multiplu premiat în cadrul concursurilor internaţionale de robotică.

În cadrul programului, peste 220.000 de pasionați de tehnologie au interacționat pe platforma online în primele 6 luni de la lansare.
În jurul celor 3 domenii de tehnologie s-a format o comunitate activă de 3.700 utilizatori și promotori ai Tech School care au generat peste 530 de proiecte. Tinerii au acces în continuare pe TechSchool.ro la știri, tutoriale, materiale video și interviuri din aria celor mai noi tehnologii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod