Accidentul a avut loc în jurul orei 14.30, în zona Pieţei Charles de Gaulle, după ce un bărbat aflat la volanul unui autoturism de teren nu ar fi cedat trecerea şi s-a ciocnit cu maşina condusă de Elena Băsescu, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.
Elena Băsescu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii medicale, au precizat sursele citate.
În urma investigaţiilor, medicii au concluzionat că pacienta nu are probleme de sănătate în urma accidentului, inclusiv în ceea ce priveşte evoluţia sarcinii.
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu este însărcinată în luna a cincea.
Posteaza comentariu