Care este motivul pentru care electronicele vechi ar putea fi mai valoroase decât aurul
Probabil că știi că una dintre cele mai mari probleme ale planetei noastre este reprezentată de e-deșeuri. În cele din urmă, smarphone-ul tău încetinește și decizi că e timpul să faci upgrade. Uiți complet de dispozitivul tău vechi în clipa în care pui mâna pe noul său înlocuitor, dar planeta nu uită. În fiecare an, lumea aruncă tone de electronice inutilizabile sau pur și simplu nedorite. Însă doar o parte din aceste e-deșeuri este reciclată în mod corespunzător.
Restul este probabil incinerat, ducând la poluarea atmosferică, sau aruncat într-un depozit de deșeuri, substanțele toxice scurgându-se în pământ și apă. Distrugerea electronicelor vechi este rea pentru mediul înconjurător, însă această informație nu este suficientă pentru a împiedica aceste practici. Iar electronicele vechi ar putea fi mai valoroase decât aurul.
Electronicele conțin metale prețioase în plus față de plastic și sticlă. În timp ce un singur smartphone nu conține atât de multe metale prețioase, consumatorii cumpără anual aproximativ 1,7 miliarde de dispozitive.
În doar un milion dintre acestea, vei găsi aproximativ 35 de kilograme de aur, 16.000 de kilograme de cupru și 350 de kilograme de argint. Toate acestea se adună. Dar, potrivit unui comunicat de presă al Societății Americane de Chimie, nimeni nu era sigur dacă mineritul merită din punct de vedere economic. Pentru a rezolva această problemă, un trio de cercetători de la Universitatea Tsinghua din Beijing și de la Universitatea Macquarie din Sydney au realizat un studiu ale cărui rezultate sunt publicate în revista Environmental Science and Technology. În primul rând, cercetătorii au colectat datele de la opt companii de reciclare din China.
Aceștia au calculat toate costurile asociate cu extragerea aurului și cuprului din televizoarele reciclate - de la colectarea deșeurilor electronice la plata echipamentelor și a clădirilor necesare pentru reciclare. După aceasta, au luat în calcul subvențiile guvernamentale și banii pe care companiile i-ar fi putut face din vânzarea diferitelor componente. În cele din urmă, cercetătorii au comparat costul total al acestei exploatări urbane cu cel al mineritului și au concluzionat că mineritul a fost de 13 ori mai scump. În momentul în care țările își vor da seama că pot câștiga bani prin mineritul metalelor din deșeurile electronice, va avea loc un impact mare asupra problemei globale a acestor tipuri de deșeuri.